spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTSe redeschide frontiera cu Republica Moldova

Se redeschide frontiera cu Republica Moldova

Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-Costești ar urma să se redeschidă. Deocamdată, autoritățile nu au făcut niciun fel de precizări cu privire la data de la care se va relua activitatea și în ce condiții se va putea tranzita frontiera, însă, potrivit ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, odată cu ridicarea stării de urgență doar un singur punct de trecere a frontierei din județul Botoșani ar urma să rămână închis, respectiv cel de la Rădăuți Prut – Lipcani. Anunțul a fost făcut joi seară, în contextul prezentării de către oficial a măsurilor luate de autorități prin instituirea stării de alertă.

PTF Stânca – Costești a fost închis temporar de autorități pe 29 martie a.c., în contextul pandemiei de coronavirus. Astfel, timp de o lună și jumătate nimeni nu a mai trecut prin această vamă, activitatea fiind sistată la inițiativa celor din Republica Moldova. Prin urmare, polițiștii de frontieră din Botoșani au asigurat supravegherea punctului în continuare, iar imediat ce autoritățile din statul vecin vor decide reluarea activității, PTF Stânca va fi redeschis imediat.

Primul punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova în care s-a sistat activitatea a fost cel de la Rădăuți Prut – Lipcani, care a fost închis din aceleași motive încă din 14 martie a.c..

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.9 ° C
23.9 °
22.8 °
38 %
8.5kmh
2 %
vin
24 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...