În 1893, la câțiva ani de la moartea lui Eminescu și a Henriettei, Cornelia Emilian publica, la editura fraților Șaraga din Iași, culegerea: Henriette și Mihail Eminescu, „Scrisori către Cornelia Emilian și fiica sa Cornelia”. Volumul reproducea 76 de scrisori, în principal, ale surorii poetului, prima datată cu 3/15 mai 1887 și ultima – cu 31 martie 1889. În prefața volumului, Cornelia Emilian preciza că publică scrisorile „numai pentru a se ști viața lui Eminescu în anii sěi din urmă, și ca să vadă ori și cine, cum putrezește de viu pe om boala burlăcească”. Trecând peste cel de-al doilea efect scontat, derivat din preocupările cunoscute în epocă ale Corneliei Emilian, scopul declarat explică includerea în volum a scrisorilor, care, în cea mai mare parte a lor, îl vizează pe Eminescu. De altfel, corespondența dintre Henriette și fiica Corneliei Emilian începe mult mai devreme și, probabil, chiar mai devreme decât o indică data de pe scrisoarea păstrată astăzi în Fondul Documentar Ipotești – 9 septembrie 1882. Iar Eminescu nu a fost nici primul (după cum aflăm din această scrisoare), și nici ultimul (după cum reiese din scrisorile LIX-LXV, publicate de Cornelia Emilian) „pacient” îngrijit de Henriette.
„Cernăuți 1882 septembrie 9
Stimabilă Domnișoară,
Sunt 8 zile de când ți-am scris, dară nʾam cerut rěspuns, pentru că nu știam positiv ziua întoarcerii mele acasă. Astăzi mě pornescu și te rog să-mi scrii la Botoșani înștiințîndu-mă despre cele primite și îndeosebi despre aflarea bolnavului și de se cunoaște vrʾun succes în aplicarea tratamentului, despre care ți-am scris.
În scrisoarea mea dintăi uitasem să scriu că pațientul să nu lepede sara colțunii, cînd se culcă. Să remîie încălțat toată noaptea.
Voi fi foarte recunoscătoare pentru îngrijirea matale, luînd totdeauna cele ce-ți scriu.
Rog să exprimi respectuoasele mele complimente familiei matale și primește din partea me cele mai amicale salutări.
Henriette Eminescu
Botuschany
România”.
