Un bărbat de 50 de ani, din Botoşani, a ajuns la Urgenţe după ce a fost victima unui acident rutier produs chiar de el, din cauza stării de ebrietate vecină cu coma alcoolică.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Bărbatul, aflat la volanul unui autoturism marca Ford, se deplasa pe DJ 208 C, dinspre Dolhasca spre centrul comunei Tudora, însă la un moment dat, din cauza neatenţiei, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a ieşit de pe partea carosabilă şi a lovit în plin un cap de pod aflat pe marginea drumului.
În urma impactului violent, maşina a fost serios avariată, rezultând şi rănirea şoferului. Acesta a fost preluat de un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportat la Urgenţe. „Am acordat primul ajutor la faţa locului, după care pacientul a fost transportat la spital, fiind policonuzionat în urma impactului cu interiorul autoturismului”, a precizat medicul Eduard Gurău, din cadrul SJA Botoşani.
La locul accidentului a ajuns şi un echipaj de poliţie, şoferul fiind testat cu aparatul etilotest, care a indicat nu mai puţin de 1,52 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. „În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă”, a precizat Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.