Angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă au primit fluturaşii de salariu pentru leafa aferentă lunii aprilie. Aceştia au trecut pe fluturaş şi stimulentul în valoare de 2.500 de lei brut, destinat personalului care a fost în contact cu bolnavii covid19.
Angajaţii de la Ambulanţă au fost însă înştiinţaţi că nu primesc încă bonusul respectiv. Nu li s-a dat o explicaţie exactă, ci doar că banii se vor vira din alt cont, însă nu se ştie când. Deși la SJA Botoşani s-a emis decizia din partea managerului, conform ordonanței 43, cu personalul îndreptățit să primească cei 2.500 lei brut, și au fost înmânaţi şi fluturaşii de salarii, Ministerul Sănătății a decis să amâne plata acestei sume pentru o dată ulterioară, oferindu-se o serie de explicaţii îndoielnice, de la Minister, precum că banii trebuie să fie viraţi din alt cont şi nu din cel de salarii.
Nu li s-a oferit însă o dată concretă când vor fi primiţi acei bani sau dacă vor fi primiţi. „Sindicatul Ambulanța Botoșani solicită autorităților să declare public dacă acest stimulent este o păcăleală, pentru public, sau într-adevăr au vrut să ofere o bonificație pentru cei care chiar au fost în linia întâi. Această bonificaţie nu a făcut decât să agite spiritele în unitățile sanitare şi are tendinţa de a dezbina pe cei care primesc sau nu primesc. Nu am cerut stimulente, noi ne exercităm profesia”, a precizat Cristi Calimandriuc, liderul Sindicatului Ambuanţa din cadrul SJA Botoşani.
Explicaţiile venite de la Bucureşti au fost că banii respectivi ar trebui să vină de la Minsterul Fondurlor Europene şi nu din bugetul Ministerului Sănătăţii, iar asta a făcut ca până acum să nu fie transmisă o dată precisă pentru efectuarea acestor plăţi.
Mai mult, ministrul Sănătăţii susţinea miercuri dimineaţă că unităţile sanitare din ţară nu au transmis listele cu persoanele care ar trebui să primească stimulentul. „N-am primit de la niciun spital. Așteptăm să se facă nominalizarea. Încă sunt discuții la aceste spitale, care sunt persoanele. Noi am creat un cadru legislativ prin care să putem plăti, bonifica, acești oameni care au lucrat. Mai rămâne să știm și care sunt acești oameni. N-avem la nivel central de unde să știm”, a spus ministrul Nelu Tătaru. Sanitas, pe de altă parte, spune că sunt gata de 3 săptămâni. Aceşti bani ar trebui acordaţi pentru cele două luni când am avut starea de urgenţă. Ar urma să îl primească 75 de mii de oameni.