Decizie surprinzătoare a magistraților botoșăneni în cazul unei crime comisă în urmă cu aproape un an. Trimisă în judecată pentru pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, după ce și-a ucis soțul cu o lovitură de cuțit, Mariana H., din satul Storești, comuna Lunca, a scăpat de acuzații. Asta pentru că judecătorii Tribunalului Botoșani au dispus achitarea întrucât fapta ar fi fost comisă în legitimă apărare. Sentința, care a fost pronunțată marți (n.r. – 12 mai a.c.), după cinci termene de judecată, a venit în urma administrării mai multor probe, apărarea încercând să demonstreze că femeia a reacționat astfel după ce ar fi fost atacată de bărbat.
„În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. d Cod procedură penală şi art. 19 alin. 1, 2 Cod penal achită pe inculpată (…) pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, prev. de art. 199 rap. la art. 195 Cod penal. În baza art. 241 alin, 1 lit. b Cod procedură penală constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă prin încheierea nr. 32 din 11 iunie 2019 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoşani. Obligă pe inculpată (…) să plătească părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani suma de 542,20 lei. În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal dispune confiscarea cuţitului folosit la săvârşirea faptei, aflat în coletul nr. 1 ataşat la dosar. Obligă pe inculpată (…) să plătească statului suma de 2.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare”, se arată în hotărârea magistraților.
Întrucât a fost pronunțată în primă instanță, sentința nu este definitivă. Mai mult, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au anunțat că vor contesta horărârea la Curtea de Apel Suceava. „Așa a apreciat instanța de judecată, însă vom formula apel. În timpul anchetei au fost administrate probe și în acest sens, al legitimei apărări, dar împrejurările comiterii faptei au condus spre alte concluzii. Vom vedea cum vor aprecia și magistrații Curții de Apel”, a spus Valeriu Chihaia, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.
Tragedia a avut loc în seara zilei de 5 iunie 2019, pe fondul unui scandal izbucnit în familie. Atunci, Mariana H. şi-a înjunghiat soţul în zona organelor genitale. În urma unui apel pe 112, la locul tragediei a ajuns şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care nu a mai putut face nimic. Bărbatul prezenta un traumatism prin agresiune, cu trei plăgi penetrante de cuţit în regiunea inghinală, testicul şi artera femurală. Ridicată pentru cercetări, Mariana H. a susţinut că de fapt bărbatul ar fi atacat-o cu cuţitul, însă ea a reuşit să-l dezarmeze şi a lovit la întâmplare. Reținută pentru 24 de ore, ea a fost prezentată în fața judecătorilor de drepturi și libertăți, care au respins însă propunerea de arestare preventivă și au dispus plasarea femeii sub control judiciar. Cercetările procurorilor au durat până la sfârșitul anului trecut, când Mariana H. a fost trimisă în judecată.
Potrivit Codului penal, este în legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului. Aşadar, fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă apărare este justificată, autorul ei nemaiputând fi tras la răspundere penală, deoarece existenţa unei astfel de cauze nu permite dobândirea caracterului infracţional al faptei prevăzute de legea penală.
Cazul de la Lunca este primul de acest gen din ultimii 20 de ani când instanța dispune achitarea din aceste considerente. În trecut, au mai existat situații în care autorii unor fapte cu violență nu au răspuns penal, însă în acele cazuri procurorii au dispus ei direct clasarea sau renunțarea la urmărirea penală din diverse motive.