vineri, aprilie 11, 2025
AcasăPulsUnde merge suta, merge și mia

Unde merge suta, merge și mia

Marius, șoferul, devenit ca în povestea cu Făt Mișto, ministru, acum ex, se tot bagă în seamă și-și dă cu părerea ca un păduche enervant despre chestii pe care nu le înțălege dar i se par că sună bine. Așa azi, așa mâine, până când ministrul de finanțe actual n-a mai rezistat și l-a pus la punct, cum că nu ia el lecții de la un fost șofer și că-i despart kilometri de cărți pe care Marius n-a apucat sau n-a avut răbdare să le citească. De fapt Câțu a fost blând, îi despart sute, dacă nu mii de kilometri de cărți, ceea ce pentru Marius oricum nu înseamnă nimic, cam la fel cum îi despart și sutele, dacă nu miile de kilometri de autostradă promise de partidul său care, desigur, nu înseamnă absolut nimic, după cum s-a văzut și se tot vede de fo treij de ani încoace.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
71 %
1.8kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...