Dărăbăneanul Ştefan Teișanu, directorul Centrului Cultural Clujean, este un antreprenor cultural. În 2008 JA-YE Europe l-a numit „Tânărul Antreprenor al Anului în România”. Ştefan Teişanu organizează de câţiva ani Festivalul „Zilele Nordului”, care a pus Nordul ţării pe harta zonelor unde au loc evenimentele culturale de succes.
Reporter: Cine este Ştefan Teişanu?
Ștefan Teișanu: Sunt născut la Darabani, unde am locuit până la 14 ani. Am absolvit Colegiul „Mihai Eminescu” şi de la 18 ani m-am mutat la Cluj. În 2006 am înfiinţat Asociaţia „Fapte”, organizatoarea Festivalului „Jazz in the Park” şi a altor evenimente cu impact în comunitate. Sunt directorul Centrului Cultural Clujean, ONG de cultură și dezvoltare urbană care are ca membri 95 de organizații și instituții culturale, universități, cluburi și clustere de afaceri, asociații ale societății civile, administrația locală și județeană și care este responsabilă de un vast program cultural pentru dezvoltarea Clujului și a regiunii. Am fost președinte al AIESEC Cluj-Napoca și am pus bazele filialei locale a Junior Chamber International. La final de 2015, mi-am asumat responsabilitatea pentru a organiza întreaga activitate a Centrului Cultural Clujean şi de atunci sunt pe baricade.
În toţi aceşti ani aţi rămas aproape de locurile natale.
Am rămas întotdeauna cu un dor foarte activ de casă, acolo e familia mea şi sigur că toate amintirile mi-s acolo. M-am străduit şi să-mi caut de lucru acolo, ca să am motive în plus să revin acasă şi să o fac într-un mod care să fie de folos. În 2013 am înfiinţat Asociaţia Nord şi am început să lucrez împreună cu fratele meu şi cu mai mulţi prieteni, unii de acasă, unii din alte părţi. Scopul acestei asociaţii este să-i adune pe cei care sunt născuţi în Botoşani, în Suceava, în Iaşi, în zona Cernăuţi, până dincolo spre Chişinău, să-i adune din nou acasă, oferindu-le un prilej şi un cadru de a face acasă ceea ce fac în viaţa lor de zi cu zi, să demareze proiecte culturale sau sociale, care să poată contribui la o regenerare pozitivă a comunităţilor. Să aducă impact social, cultural, chiar economic, dacă se poate. Am creat această colaborare între diaspora ca să zic aşa, între botoşănenii plecaţi şi tinerii de acolo, în speţă elevi de la liceele din zonă. Ne întâlnim o dată pe an şi punem în practică mai multe idei de proiecte culturale şi sociale, cu sprijinul unei mari echipe de elevi şi studenţi, de absolvenţi foarte tineri, cam 200 – 300 de voluntari avem în fiecare an. Ne întâlnim într-un festival care are şi componenta sa de bună dispoziţie, avem concerte, în fiecare seară, dar pe parcursul zilei muncim, stăm în conferinţe, vizităm locurile şi aşa mai departe.
Epidemia a influenţat pregătirile pentru festival.
Ediţia a şaptea a Festivalului „Zilele Nordului” ar fi trebuit – şi cu puţin noroc poate că va rămâne – să se numească, să aibă sloganul „Cei şapte ani de acasă”. Acum, festivalul fiind pus sub semnul întrebării, am sistat toate pregătirile şi ne-am concentrat eforturile pentru a ajuta spitalele din Botoşani. Am decis să păstrăm un nume similar şi, în loc de „Cei şapte ani de acasă”, am transformat proiectul nostru în această idee mai simplă #7deAcasă şi anume şapte acţiuni pe care le poţi face de acasă. În această perioadă în care trebuie să păstrăm pe cât posibil distanţa socială între noi, ne-am gândit să mobilizăm lumea să facă şapte lucruri de acasă, în sprijinul celor din spitale, în sprijinul societăţii, în general. Şi sunt mai multe lucruri pe care noi le-am recomandat de la statul acasă şi încurajatul celor care sunt singuri sau vulnerabili, la donarea de sânge, la sprijinirea celor din linia întâi şi, nu în ultimul rând, cu donarea de bani în diferite forme pentru ca noi să putem achiziţiona un ventilator în valoare de un pic mai mult de 100.000 de lei pe care să-l ducem Spitalului „Mavromati”.
Aţi reuşit ca într-o lună să mobilizaţi sute de persoane într-un proiect comun.
Am vrut să profităm de faptul că avem această comunitate de iubitori ai festivalului nostru şi să le dăm tuturor şansa să facă ceva împreună. Nu am avut niciodată bilete la festival, însă în acest an am pus în vânzare un aşa zis bilet, pe care oricine putea să-l cumpere. Banii, integral, au fost direcţionaţi către achiziţia acestui ventilator şi am avut peste 400 de oameni care au ales acest Bilet al Nordului ca modalitate de a dona, plus mai mult de o sută de alţi donatori care, pur şi simplu, au trimis bani în conturile noastre. Am avut şi vreo zece companii care ne-au sprijinit cu bani şi, foarte important pentru noi, am avut mai multe organizaţii nonguvernamentale şi grupuri civice din Botoşani care s-au raliat şi ele. Am fost chiar impresionat de tipul acesta de solidaritate. Erau oameni şi ONG-uri care făceau deja şi ei ce puteau pentru spitale. Au făcut treburi excepţionale şi pe cont propriu dar, când au văzut că noi ne-am asumat acest obiectiv de a cumpăra un ventilator, imediat ne-au anunţat că ar vrea să ne ajute, aşa că ne-am trezit că avem o echipă mai mare decât am avut vreodată. Ni s-au alăturat Festivalul „Amfiteatru”, Grupul „Împreună pentru personalul medical din Botoşani”, Vlad Plăcintă cu Asociaţia „Salvează o inimă”. A fost un sentiment chiar frumos de lucra împreună, de încredere în oameni şi, într-un fel, de a-ţi lua destinul în propriile mâini, ca să spun aşa. Pentru că nu suntem cu totul neputincioşi în faţa greutăţilor vieţii, de multe ori putem avea ceva de spus.
Această campanie umanitară se încheie cu achiziţionarea ventilatorului care a ajuns deja la Spitalul Judeţean?
Nu mai strângem bani pentru nicio achiziţie, însă continuăm să adunăm şi să distribuim în spitalele din judeţ echipamente de protecţie. Chiar ieri am trimis la Botoşani, cu sprijinul unui ONG din Cluj, încă 600 de viziere, mai sunt şi altele pe drum. Deci continuăm să facem aceste mici dotări către unităţile medicale din judeţ. De săptămâna viitoare (din această săptămână – n.r.) începem să muncim la o nouă misiune împreună cu voluntarii noştri şi anume vizitarea a 140 de vârstnici din comune îndepărtate ale judeţului. Mergem la ei acasă, le ducem alimente, informări cu privire la pandemie şi la ce au de făcut în caz de probleme. Şi, foarte important, facem aşa numitul screening sau evaluare de simptome. Voluntarii noştri sunt echipaţi cu nişte termo-scanere, care evaluează rapid temperatura corpului, au un chestionar pe care îl dau vârstnicilor, iar apoi acele chestionare sunt livrate medicilor. Mai facem o evaluare de depresie, pentru că izolarea asta şi panica generală pot să creeze anxietate, depresii variate şi pentru cei singuri, cei vulnerabili, asta e la fel de periculos ca problemele de sănătate fizică.
În ce zone veți ajunge?
Vom ajunge în comunele Păltiniş, George Enescu, Pomârla, Hilişeu Horia, Rădăuţi Prut, Mileanca şi Hudeşti. Avem deja mai multe grupe de voluntari cu care lucrăm la Zilele Nordului, care au început pe cont propriu să facă acţiuni de genul acesta în zona Darabani şi, văzând iniţiativa lor, înţelegând nevoia asta de a veni în sprijinul celor bătrâni, am decis să ne mobilizăm şi în direcţia asta şi suntem încântaţi că voluntarii noştri au avut aceste idei, aceste dorinţe a porni iniţiative de felul acesta. Ruralul românesc şi poate Nordul nostru al Moldovei chiar cu mai mare precădere decât în alte părţi, este destul de îmbătrânit. Tinerii au plecat în masă, iar vârstnicii sunt în mare măsură singuri şi vulnerabili, cu acces discutabil la informaţie.
Comparativ cu Clujul, cum este colaborarea pe partea socială, pe proiecte, ONG-uri cu Botoşaniul. Aţi sesizat vreo diferenţă?
Să ştiţi că oamenii buni sunt la fel peste tot. Oamenii răi sunt la fel peste tot şi din punctul acesta de vedere nu cred că sunt diferenţe notabile între noi, oamenii de pe pământ. Ce lipseşte la Botoşani, faţă de Cluj, este exerciţiul acesta civic, istoria lucrului împreună. Acum zece ani cred că nu exista niciun grup civic în zona Botoşaniului, între timp au apărut mai multe. Am fost cu Asociaţia Nord poate printre primele, Asocaţia „Salvează o inimă” face o treabă foarte bună, mai sunt grupuri civice de tot felul. În Darabani, unde am ales sediul simbolic al Asociaţiei Nord, am fost primul ONG, între timp au mai apărut şi altele. Deci se simte, e clar că vine un val de civism în creştere şi de asta ne dăm şi noi peste cap cu acţiunile noastre. O comunitate trebuie să exerseze lucrul împreună, nu se naşte muncind împreună. Din păcate, suntem ca naţie predispuşi să nu avem încredere unii în alţii, chiar studiile arată asta, suntem în coada Europei la procentajul de încredere pe care îl avem în conaţionali. Noi suntem sub 7%, ţările nordice au 72-73%. Din păcate, nu avem suficientă încredere naturală unii în alţii, suntem mereu precauţi, gândiţi, întrebători, toţi sunt suspecţi.
Eu am încredere că noile generaţii pot fi crescute altfel, cu alte gânduri şi de asta ne străduim în fiecare an să venim acasă, să lucrăm cu cei mai tineri, care să aibă o şansă de a creşte într-un alt climat. Într-un climat al cooperării, al muncii în echipă, al colaborării între cetăţeni, firme, administraţie şi aşa mai departe. Încrederea e cheia într-o societate. Și la Botoşani acest exerciţiu al încrederii a început mai târziu decât la Cluj. Clujul este renumit pentru mişcările sale sociale. În Botoşani simt că suntem la un început de drum în privinţa asta, dar situaţia se schimbă vizibil în bine la fiecare doi-trei ani. Dacă e vreun avantaj în a nu locui acolo, este acesta că, de fiecare dată când mă întorc sunt un evaluator mai obiectiv decât cei de acolo. Pentru mine schimbările sunt vizibile. În fiecare an, la fiecare doi ani, pur şi simplu peisajul general, din punct de vedere social şi civic, se schimbă semnificativ.
De ce sloganul „Rădăcinile cresc”?
Rădăcinile cresc, sloganul festivalului şi al asociaţiei noastre, cred că sumarizează foarte bine crezul nostru şi intenţia noastră. Și anume ideea că oriunde locuieşti şi oriunde te muţi, pe oriunde călătoreşti prin lume, porţi originea cu tine şi educaţia de acasă, cei şapte ani de acasă, familia ta, memoria ta este profund legată de locurile de acasă. Adevărul e de multe ori acolo, îl cauţi în toată lumea şi îl găseşti înapoi în casa părintească sau în locurile natale. Acolo ai o linişte anume dobândită de-a lungul anilor, prin sentimentul acesta de a fi acasă. De multe ori când eşti tânăr vrei să pleci cât mai repede şi cât mai departe, însă la maturitate ajungi să-ţi dai seama că, într-adevăr, toate lucrurile astea au crescut în tine şi eşti definitiv legat de locurile acelea şi de comunitatea de acasă. Și ar fi bine să înţelegi asta cât mai repede şi să acţionezi ca atare cât mai repede. Asta înseamnă pentru noi că rădăcinile cresc.
Ce ne puteţi spune despre proiectul vizând reconstruirea primei şcoli săteşti din Moldova?
Acest proiect e pe rol. Am primit toate aprobările, avem sprijinul primăriei Darabani, al Ordinului Arhitecţilor, Filiala Nord – Est. Mai mulţi privaţi ne susţin. Am făcut proiectul tehnic, un studiu istoric, am primit şi o primă finanţare. Am făcut deja curăţenie la faţa locului pentru a pregăti spaţiul respectiv pentru şantier şi toate astea s-au întâmplat fix înainte de izbucnirea epidemiei. Acum aşteptăm să se mai liniştească un pic lucrurile, ca să ne putem apuca de lucrări efectiv. E un proiect care va dura doi – trei ani pentru că vrem să-l facem foarte minuţios. Practic, vrem să reclădim de la zero, cu materiale tradiţionale, cea mai veche şcoală sătească de stat din Moldova, construită la Darabani în 1841. Vom face totul ca în secolul XIX, cu localnici, cu meşteri, cu studenţi la arhitectură. Suntem pregătiţi să începem, aşteptăm doar să se poată.
Activitatea asociaţiei a însemnat şi înfiinţarea unui muzeu?
Muzeul este primul proiect pe care l-am făcut, din primul nostru an de acţiuni publice. Muzeul Nordului a fost deschis cu ocazia primei ediţii a Festivalului Zilele Nordului, cu sprijinul primăriei, care a fost binevoitoare să cedeze, să schimbe destinaţia etajului conacului vechi din localitate, în spaţiu muzeal. Un colecţionar pătimaş din Darabani, Dumitru Haha, a donat muzeului întreaga sa colecţie de peste 4000 de obiecte şi am înfiinţat Muzeul Nordului, care, începând din acest an are şi formă juridică, este un muzeu atestat la Ministerul Culturii. Muzeul Nordului conţine mai multe colecţii de istorie, de etnografie, de istoria învăţământului, de istorie militară. Când vom ridica şcoala sătească, aceasta va deveni o secţie a Muzeului Nordului, dedicată istoriei învăţământului în Moldova.
V-aţi aşteptat ca Festivalul Zilele Nordului să aibă un asemenea succes?
Sigur că da, nu am avut nici o clipă de îndoială. Ştiu că toată lumea în jurul nostru s-a îndoit de asta, când l-am pornit. Ştiu că suntem cu toţii predispuşi să ne bucurăm atunci când sunt motive de bucurie şi să fim neîncrezători să îmbrăţişăm idei pe care nu le-am văzut niciodată întâmplându-se. Când am anunţat că vrem să facem aceste lucruri acolo, evident că toată lumea ne-a spus că nu se poate aşa ceva la noi, bazându-se pe istoricul comunităţilor de acolo. Dar cred că a fost nevoie doar să le demonstrăm tuturor că împreună putem să facem lucruri ieşite din comun, comparabil cu istoria acelor comunităţi de acasă şi cred că cei tineri au fost câştigaţi din prima secundă a primei ediţii de festival. În câţiva ani am construit o comunitate serioasă. Acum avem administraţii locale care ne susţin, care ne invită să facem activităţi, avem companii, care, după puteri, ne sprijină, lumea vine la evenimente cu bucurie. Cred că ne-a ieşit până acum destul de bine acel pariu şi sunt bucuros că la ediţia din anul trecut am avut întreaga echipă formată doar din oameni de acasă, din judeţ, furnizori, voluntari, membrii echipei, toţi au fost de acolo, după ce în primii cinci ani am lucrat foarte mult cu colegi de ai mei de la Cluj. Am pornit cu sprijinul colegilor mei de la Cluj dar, începând de anul trecut, totul se produce local.
Cum rămâne cu ediţia din acest an?
Este sub semnul întrebării. Toate acţiunile noastre au o natură simbolică profundă. Vreau să arătăm că suntem împreună, să ne ridicăm, unii altora moralul. Cu informaţiile de acum, se pare că în acel final de august unde suntem şi noi planificaţi cu evenimentul, se vor putea organiza concerte şi evenimente, însă în limita unor restricţii care încă nu se cunosc. Probabil că vom avea restricţii legate de numărul de participanţi, de respectarea unor norme de distanţare fizică. Aşteptăm să vedem dacă organizatorii de evenimente primesc undă verde de la Ministerul Culturii şi Ministerul Sănătăţii şi, în conformitate cu asta, vom acţiona.
Ce aveaţi programat pentru ediţia din acest an?
În acest an am planificat deja o serie de concerte, tururi ghidate în regiune, aveam ateliere pentru reconstrucţia şcolii săteşti, aveam, de asemenea, reeditarea, lansarea unei cărţi unicat pe care noi o avem la Muzeul Nordului, stenograma procesului locuitorilor din Darabani, împotriva comunităţii de evrei. A fost un mare război civil acolo, la final de secol XIX, s-au dat în judecată unii pe alţii şi procesul a fost cel mai mare din istoria justiţiei din România. Titu Maiorescu a fost unul dintre avocaţi. O carte absolut palpitantă, pe care noi o reedităm anul acesta şi o lansăm împreună cu un spectacol de teatru construit pe baza întâmplărilor din carte. Mai aveam nişte evenimente interesante programate la Botoşani, un soi de lanţ poetic, cu mai mulţi poeţi botoşăneni care scriu împreună un poem colectiv, avem competiţiile sportive tradiţionale ale noastre, Maratonul Nordului, la ciclism, la alergare, competiţie de tenis, conferinţa noastră Întâlnirile Nordului în care aducem înapoi acasă personalităţi sau oameni foarte speciali născuţi acolo, care revin pentru a vorbi cu cei tineri. Erau evenimente mai mult sau mai puţin tradiţionale pentru noi, aveam confirmate deja mai multe trupe, am anunţat deja Zdob şi Zdub şi The Mono Jacks, cu noul lor album, pentru care am avut bucuria de a scrie versurile.
Deci şi poezia se numără printre preocupările dumneavoastră.
Din păcate nu-i chiar o preocupare, mai degrabă acum sunt în mrejele proiectelor de tot felul, dar am scris întotdeauna, ca un scriitor amator. Un scriitor de sertar sunt de când mă ştiu şi acum mi-am luat inima în dinţi şi am publicat prin intermediul acestui album muzical.
Poezia e o tradiţie de familie şi mă refer la tatăl dumneavoastră.
Tata este un poet adevărat, a scris multe cărţi, a scris toată viaţa şi acum scrie. Eu nu aş putea să zic că sunt din aceeaşi grupă, în nici un caz, sunt un simplu pasionat.
Cum reuşiţi să vă împărţiţi timpul pentru atâtea proiecte deosebite?
Nu ştiu ce să vă spun, timp am cât are toată lumea. Te apuci şi faci. Alte mistere nu sunt. Cred că am încredere mare în oameni şi în ideile pe care le facem împreună şi asta mă ţine cumva aşa, rezilient şi îmi dă putere să nu renunţ, îmi dă putere şi să le încep. Probabil că mulţi dintre noi ne împiedicăm aici, acesta e pasul cel mai greu, de la idee la faptă.
Aveţi o formulă după care vă ghidaţi în activitatea cotidiană, în proiectele demarate?
Am remarcat cu trecerea anilor că, în conferinţe sau în prelegeri amintesc foarte des că sunt de părere că oamenii pot să fie ce vor ei să fie. Cred că acesta e un crez important al meu, chiar cred că putem să avem încredere în noi, putem să avem încredere să fim curioşi, să căutăm, să descoperim lucrurile pe care ni le dorim de la noi înşine şi de la comunitatea noastră şi apoi putem să avem încredere şi curaj să ne apucăm de treabă în direcţia asta.
Ce le transmiteţi botoşănenilor?
Le transmit să aibă încredere, să exerseze încrederea unii în alţii pentru că lumea de astăzi pune nişte probleme atât de complexe, încât nu mai pot fi rezolvare pe cont propriu, trebuie să le rezolvăm împreună, să ne aşezăm împreună, să ne suflecăm mânecile, cetăţeni, administraţie, mediu privat, şcoală, universitate. Trebuie să avem încredere unii în alţii, să ne facem fiecare partea, să înţelegem ce poate şi ce nu poate să facă celălalt, şi, venind împreună şi lucrând cot la cot, toate resursele pot fi bine folosite, toate gândurile pot fi bine înţelese. Cred că e destul de simplu să ne convingem singuri, după ce am exersat încrederea unii în alţii, o dată, de două ori, în unul, două, trei proiecte, că devine o stare naturală pentru noi toţi. Cred că încrederea şi solidaritatea sunt cheile pentru o societate mai bună în general şi, în Botoşani, în special.
