Alți patru muncitori din Sri Lanka, angajați la compania de confecții GT Company, din Botoșani, au fost depistați pozitiv cu covid19.
Cei patru, care fac parte din grupul de 42 aflați în izolare, au fost testați imediat după scandalul concedierii lor de către compania din Botoșani în momentul în care unul din colegi a fost pozitiv. “În prezent cei patru sunt în curs de a fi internați pentru supraveghere medicală, alături de primul coleg, care a fost depistat pozitiv, starea lor fiind una stabilă”, a precizat medicul Monica Delia Adăscăliței, directorul DSP Botoșani. Restul colegilor celor cinci se află în continuare în izolare în spațiile de cazare puse la dispoziție de către conducerea companiei care i-a concediat.
Zeci de muncitori din Sri Lanka, angajaţi la GT Company, o companie din domeniul textil din Botoşani, se află în carantină de săptămâna trecută, după ce au fost protagoniştii unui scandal monstru.
Totul după ce unul dintre aceştia a fost depistat pozitiv cu Covid19 pe 25 aprilie. Ulterior, contacţii direcţi ai muncitorului, şapte la număr au fost au fost izolaţi în spaţiile de cazare unde locuiau, oferite de companie. Între timp, însă, pentru că în rândul muncitorilor au mai fost confirmate câteva cazuri, patronatul a luat decizia închiderii companiei, iar cei peste 40 de muncitori din Sri Lanka au rămas fără contracte de muncă.
Ulterior, aceștia au fost urcaţi în autocare pentru a fi trimişi acasă.
Însă, în mijloacele de transport au ajuns şi persoanele care erau în izolare astfel că situaţia a impus oprirea autocarelor, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) au fost înştiinţaţi de acest fapt. „Autocarul a fost oprit în oraşul Roman, fiind întors la Botoşani, iar toţi cei 43 de ocupanţi ai autocarului plasaţi în carantină într-unul din spaţiile amenajate din Botoşani”, a precizat medicul Delia Monica Adăscăliţei, directorul interimar al DSP Botoşani.