spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTMii de copii botoşăneni nu participă la orele online

Mii de copii botoşăneni nu participă la orele online

Săptămâna trecută, fiecare unitate de învăţământ din judeţul Botoşani  a realizat o situaţie în privinţa elevilor care nu au posibilitatea să participe la orele online, Datele au fost introduse în Sistem Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR). „Pentru fiecare copil s-a bifat dacă are sau nu un dispozitiv de conectare cu mediul online. Raportat la tot judeţul, reiese că 7834 de copii nu au nici un dispozitiv în acest moment, vorbim de calculator, tabletă, laptop sau smartphone, număr ce reprezintă aproximativ 12% din populaţia şcolară a judeţului”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector şcolar general.

Potrivit oficialului, acest număr va scădea în viitorul apropiat, dat fiind faptul că unele comunităţi s-au mobilizat în direcţia sprijinirii copiilor din familiile defavorizate. „La nivelul comunităţilor locale sunt iniţiative pentru sprijinirea acestor copii, prin alocarea de fonduri de la bugetul local. Chiar şi unii părinţi au răspuns pozitiv, anunţând că încearcă să le achiziţioneze copiilor astfel de dispozitive”, a mai spus Gabriel Hârtie.

Până la această dată, municipalitatea botoşăneană, dar şi primarii din comunele Păltiniş, Coşula, Curteşti şi Lunca au anunţat că vor cumpăra cu fonduri de la bugetul local tablete copiilor. „Toate aceste iniţiative sunt binevenite pentru copii şi pentru familiile lor, bineînţeles. Din păcate, unele familii nu dispun de mijloacele necesare pentru a le cumpăra copiilor echipamentele de care au nevoie pentru învăţarea la distanţă”, a arătat inspectorul şcolar general.

Evidenţa orelor online nu trebuie să însemne mai multă birocraţie

În această perioadă, nu numai elevii au emoţii în privinţa orelor online, ci şi profesorii, existând unele neclarităţi în privinţa evidenţei acestor ore. Monica Anisie, ministrul Educaţiei, a anunţat că profesorilor nu li s-a cerut să facă poze pentru a justifica interacţiunea online cu copiii. “Nu există niciun ordin în acest sens. Tot ceea ce Ministerul Educației a elaborat a fost o instrucțiune către inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, care trebuie privită din două perspective: cum anume ar trebui să se realizeze lecțiile online, iar pe de altă parte cu măsuri pentru cei care nu au acces la tehnologie”, a afirmat Monica Anisie.

Potrivit măsurilor incluse în instrucţiunea aprobată prin ordin de ministru, la nivelul fiecărei şcoli botoşănene se decide cum se monitorizează efectuarea acelor ore, de la o condică electronică, la un scurt raport în care profesorul trece clasele cu care a interacţionat. „Nu trebuie să cădem în panta cealaltă, încât să cerem mai mult decât ar trebui. În principiu, unităţile de învăţământ lucrează pe platfome, iar activitatea se poate monitoriza de către informaticianul şcolii, în sensul că se pot genera rapoarte electronice de către administratorii acelor platforme, nu scanări şi fotografii. Cel puţin de la inspectoratul şcolar nu au plecat astfel de indicaţii”,  a concluzionat Gabriel Hârtie.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.1 °
10.6 °
89 %
1kmh
92 %
S
14 °
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...