spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomeCaleidoscopSfaturi despre coronavirus pe care ar trebui să le ignorați

Sfaturi despre coronavirus pe care ar trebui să le ignorați

♦ Au apărut o mulțime de tratamente rapide și miraculoase pentru coronavirus
♦ Unele sunt nefolositoare, dar foarte multe sunt extrem de toxice pentru organism

Știrile false despre Covid-19, remedii imediate și teorii ale conspirației se mișcă rapid prin social media săptămânile astea, infectând internetul cu virusul periculos al dezinformării. Așa că o cură miraculoasă pentru coronavirus postată de unchiul tău pe Facebook, ar trebui privită cu o doză sănătoasă de scepticism.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Un mesaj care a circulat pe internet recomanda, de exemplu, cure rapide. Un jet de aer fierbinte de la uscătorul de păr trimis direct în sinusuri, mâncatul de banane umplute cu pastile de vitamina B-6 și gargară cu apă caldă amestecată cu sare sau oțet. Și gata, coronavirusul dispare.

Un alt mesaj fals larg răspândit online suna asemănător: „Coronavirusul, înainte de a ajunge la plămâni stă în gât patru zile, iar persoana începe să aibă dureri și să tușească. Dacă bea multă apă și face gargară cu oțet și apă caldă cu sare elimină virusul. Distribuiți informația asta, ați putea salva viața cuiva”.

Medicii spun că virusul poate fi detectat în gât timp de cel puțin o săptămână și nu există remediu care să aibă efect ce implică gargara.

Deocamdată nu există o cură pentru coronavirus. Dar asta nu a oprit un lung șir de sfaturi pentru sănătate legate de epidemie de la cele nefolositoare dar fără efecte negative până la cure de-a dreptul periculoase.

Ziariștii de la bbc.com au făcut și ei un clasament al celor mai întâlnite tratamente pentru vindecarea de coronavirus.

  1. Usturoiul

Multe postări ce recomandă consumul de usturoi pentru a preveni infectarea sunt distribuite pe Facebook. Organizația Mondială a Sănătății spune că „deși e un aliment sănătos și poate avea unele proprietăți antimicrobiene”, nu există dovezi că mâncatul de usturoi de ferește de coronavirus.

Chiar dacă, în multe cazuri, aceste remedii nu pot dăuna sănătății, au totuși potențialul de a o face. Ziarul South China Morning Post  a relatat despre o femeie care a fost internată în spital pentru inflamații seriose la nivelul gâtului după ce a consumat 1,5 kilograme de usturoi crud.

Știm, în general, că consumul de fructe și legume, plus hidratarea pot ajuta la un organism sănătos. Totuși, nu există dovezi că anumite alimente ajută în lupta cu acest nou coronavirus.

2. Minerale miraculoase

Youtuberul Jordan Sather, urmărit de zeci de mii de oameni pe diferite platforme online spune că un supliment miraculos cu minerale numit MMS poate distruge coronavirusul. Acel supliment conține însă dioxid de clor, o substanță toxică, folosită ca dezinfectant.

Sather și alții au promovat substanța încă dinainte de izbucnirea pandemiei, iar în ianuarie a scris că „nu doar că poate ucide eficient celulele canceroase, dar distruge și coronavirusul”.

US Food and Drug Administration (FDA) a emis o alertă, împreună cu autorități sanitare din alte țări, legată de consumul de MMS. FDA spune că „nu există nici o cercetare pentru a garanta că acest MMS e sigur sau că tratează vreo boală” și avertizează utilizatorii „consumul acelei substanțe cauzează stări de rău, vomă, diaree și simptome de deshidratare severă”. 

3. Dezinfectant făcut acasă

După criza de gel dezinfectant au apărut și sfaturile pentru a-l prepara în casă. Dar marea majoritate erau pentru dezinfectant potrivit mai degrabă pentru curățarea suprafețelor, nu a mâinilor, pentru că, au arătat oamenii de știință, nu erau potrivite pentru piele. Gelurile bazate pe alcool au de obicei în compoziție și emolienți, care au rolul să nu irite pielea. Plus conținut în alcool de 60-70%.

Profesor Sally Bloomfield, de la London School of Hygiene and Tropical Medicine, spune că nu crede că produse eficiente pot fi făcute în casă – până și vodca are doar 40% alcool. Dar pentru curățarea suprafețelor din casă și cel mai comun dezinfectant este eficient.

  1. Argint de băut

Folosirea argintului coloidal a fost promovată de tele-evanghelistul american Jim Bakker. Argintul coloidal constă în mici particule de metal ce sunt suspendate în lichid. Un invitat în show-ul respectivului a susținut că soluția omoară coronavirusul în 12 ore (deși a admis în aceeași emisiune că nu a fost testat încă pentru Covid-19)

Ideea că așa ceva ar putea fi un tratament eficient a fost intens răspândită pe facebook, în special de „grupuri medicale” care erau îngrijorate de leacurile medicinei tradiționale. Ei spun că argintul coloidal poate trata tot felul de boli, acționează ca un antiseptic și ajută sistemul imunitar.

Există unele utilizări ocazionale ale argintului în medicină, de exemplu bandajele puse pe răni, dar asta nu înseamnă că e bun pentru consum. Specialiștii atenționează clar că nu există nici o dovadă că soluția cu argint ar avea efect în tratamentul vreunei boli. Însă important e că poate cauza efecte secundare extrem de grave ca deteriorarea rinichilor, crize sau agryria – o boală ce face pielea să devină albastră.

Medicii spun că, spre deosebire de fier sau zinc, argintul nu este un metal care are vreun rol în organism. Postările care promovează acum argintul ca leac pe Facebook au alături un pop-up de la platforma de socializare care spune că anunțul este un fals.

5. Să bei apă o dată la 15 minute

O postare distribuită de multe conturi Facebook citează „un medic japonez” ce recomandă să bem apă o dată la 15 minute pentru a curăța gura de orice virus a intrat acolo. Versiunea în arabă a postării a fost distribuită de 250.000 de ori.

Profesorul Trudie Lang  de la University of Oxford spune că nu există mecanism biologic care sprijină ideea că un virus respirator poate fi alungat din gură în stomac și ucis. Infecțiile cum e coronavirusul intră în corp prin tractul respirator, când respiri. O cale de intrare este gura, dar băutul constant de apă nu va preveni infectarea. Însă, fără îndoială, a bea apă și a rămâne hidratat este, în general, un sfat medical bun.

5. Căldura și evitarea înghețatei

Sunt multe variații ale sfatului că temperatura ridicată ucide virusul, de la băut apă fierbinte, băi fierbinți sau utilizarea uscătorului de păr.

O postare, copiată și distribuită de mii de utilizatori din diferite țări – fals atribuită UNICEF – susține că băutul apei fierbinți combinate cu expunerea la soare va ucide virusul, iar înghețata trebuie evitată.

Charlotte Gornitzka, ce lucrează la UNICEF, în domeniul dezinformării legate de coronavirus spune: „Mesajul atribuit nouă ce indică evitarea înghețatei și a mâncărurilor reci pentru a preveni boala este, desigur, total fals”.

Știm că virusul gripei nu o duce prea bine în corp pe timpul verii. Dar încercarea de a încălzi organismul sau expunerea la soare pentru a crea un mediu neospitalier coronavirusului este complet ineficientă, spune profesor Bloomfield.

Odată ce virusul a intrat în organism nu mai poate fi omorât dinafară, organismul trebuie să lupte și să îl învingă. Dinafara corpului, pentru a ucide virusul e nevoie de temperaturi de 60 de grade Celsius, mult mai fierbinte decât orice baie. Spălatul lenjeriei și prosoapelor la 60 de grade poate fi o idee bună, că ucide virușii din materialul textil. Dar spălatul pielii la aceeași temperatură, nu.

Iar băile fierbinți sau băutul de lichide fierbinți nu schimbă, de fapt, temperatura corpului. Aceasta este păstrată stabilă de organism, se schimbă doar când suntem bolnavi.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
2.6 ° C
2.6 °
0.5 °
91 %
1.5kmh
50 %
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °
joi
7 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...