spot_img
marți, aprilie 22, 2025
AcasăLocal BTAmenzi de aproape 200.000 de lei pentru încălcarea restricțiilor de circulație

Amenzi de aproape 200.000 de lei pentru încălcarea restricțiilor de circulație

Discuțiile despre eventuale relaxări ale restricțiilor de circulație, i-au făcut pe mulți botoșăneni să le nesocotească, motiv pentru care s-au trezit amendați de polițiști sau jandarmi. Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii au verificat 453 de persoane cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de urgență, s-au efectuat controale la 42 de societăți comerciale și 24 de persoane fizice autorizate cu privire la respectarea acelorași interdicții. În urma neregulilor constatate polițiștii botoșăneni au aplicat 81 de sancțiuni în valoare totală de peste 170.000 de lei, dintre care 61 pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, în valoare totală de 145.000 de lei.

La rândul lor, jandarmii au aplicat șase sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor de circulație impuse de ordonanțele militare.

Pe plan județean, în vederea gestionării cât mai eficiente a situațiilor de urgență, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani a fost alocată o linie telefonică a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, respectiv 0231/508.155, fiind angrenate echipaje pentru preluarea, direcționarea și soluționarea tuturor situațiilor sesizate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
70 %
0.9kmh
3 %
mar
28 °
mie
24 °
J
25 °
vin
24 °
S
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au mai prins curaj acuma, au văzut că chiar vine primăvara.

EDITORIAL

Trăim o lume fragmentată de conflicte care au tendința de a se globaliza și de polarizări culturale duse la extrem. Se simte însă o...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...