Deșeurile periculoase continuă să ridice probleme în județ. Miercuri, pe 29 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase (SAESP), au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, fals în înscrisuri şi uz de fals.
Astfel, cu ocazia unor verificări pe linia substanţelor periculoase, efectuate la o societate comercială din comuna Mihai Eminescu, administratorul firmei, un tânăr de 20 de ani, a prezentat lucrătorilor SAESP un contract pentru predarea în vederea eliminării totale a deşeurilor periculoase încheiat cu o firma din municipiul Bacău, care nu era valabil, datele înscrise în contractul respectiv nefiind reale.
Prin urmare, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii celor trei infracțiuni și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor aspectelor legate de comiterea faptelor, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să se propună soluţii conform prevederilor legale.