spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTAnalize pentru covid19 în laboratoarele private

Analize pentru covid19 în laboratoarele private

Două laboratoare din Botoşani, ar putea ajuta, în prezent, în lupta împotriva Covid19. Lipsa unor norme clare în privinţa testărilor pentru această afecţiune, face, însă, ca cele două laboratoare să nu poată fi parte din metodele de testare la nivel naţional sau local şi asta în principal pentru că nimeni nu are un cadru legal să ia în calcul testările din laboratoarele private, deşi în instituţiile de stat acestea sunt luate în calcul.
Diagnosticarea infecţiei cu noul coronavirus SARS-CoV-2 se poate realiza, în prezent, prin două metode. Prima utilizează testele rapidele, a doua testele de diagnosticare moleculară, aceasta fiind utilizată în România. Un medic botoşănean, din cadrul unui laborator privat, a explicat diferenţele dintre testele rapide şi testele de diagnosticare moleculară. „Testul rapid pune în evidenţă efectul la nivelul sistemului imun pe care îl are contactul virusului cu organismul. Mai exact, pune în evidenţă anticorpii de tip IgG şi IgM. Aceste proteine indică dacă sistemul imunitar al unei persoane a răspuns sau nu la o infecţie cu noul coronavirus”, a precizat medicul botoşănean.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Teste rapide folosite la spital

Problema, la nivelul judeţului, dar şi la nivel naţional, este că laboratoarele nu pot participa la lupta împotriva Covid19 din cauza lacunelor legislative. Astfel, o situaţie similară este tratată în mod diferit dacă este vorba de instituţii ale statului. Concret, conducerea Spitalului Judeţean a decis testarea rapidă a unui număr important din rândul propriilor angajaţi. Ulterior, cei care au avut teste pozitive la noul coronavirus au fost testaţi cu ajutorul aparatelor de testare moleculară, acele Real Time PCR, efectuate sub coordonarea DSP Botoşani. Dacă un botoşănean, sau conducerea unei companii, ar dori testarea, contra cost, la unul din cele două laboratoare private, acest lucru s-ar putea, dar nu ar mai avea finalitate. „Noi testăm cu teste rapide. Pentru IgG şi IgM. Dar după ce vin acele rezultate, nimeni nu mai face nimic concret. Spre exemplu, la testări precum pentru HIV, noi raportăm la DSP în fiecare lună, iar ei preiau acele persoane pozitive. Aici nu ne cere nimeni raportarea şi chiar dacă noi am trimite la DSP, ei nu fac teste Real Time PCR acelor persoane care la noi au ieşit pozitive”, a explicat reprezentantul unui laborator botoşănean. Astfel, în momentul de faţă un botoşănean îşi poate face testul rapid, dar dacă acesta iese pozitiv, însă nu are simptome, nu va fi testat şi cu aparatura din laboratorul Secţiei de Boli Infecţioase. „Eu în condiţiile acestea ce pot să fac? Este riscul ca acel test să fie un fals pozitiv. Acel om nu va mai şti apoi ce paşi să urmeze, iar în prezent există un vid legislativ în această privinţă”, a mai spus medicul botoşănean.

Rezultate obţinute în câteva minute

Testul rapid se face folosind o probă de sânge, iar rezultatele sunt gata în câteva minute. Avantajele sunt că se utilizează uşor, iar personalul care face testarea necesită pregătire şi dotări minime. Mai mult, acest test poate fi făcut inclusiv la locuinţele suspecţilor.
Însă, potrivit specialiştilor, poate fi făcut, cel mai devreme, atunci când pacientul are deja simptomatologie, pentru ca rezultatele să fie de încredere. Testul rapid poate oferi rezultate fals pozitive sau fals negative. Potrivit studiilor, motivele pentru rezultatele fals negative pot fi, în primul rând, legate de concentraţii scăzute de anticorpi. Când nivelurile de anticorpi IgM şi IgG sunt sub limita de detecţie, rezultatul va fi negativ. Un alt motiv pentru rezultate fals negative poate ţine de specificul răspunsului imunitar al fiecărui pacient în parte. În al treilea rând, anticorpii IgM vor scădea şi dispărea după două săptămâni. În unele cazuri, este greu de ştiut exact când a fost infectat un pacient sau cât timp a fost infectat. Deci, în momentul testului, nivelul IgM poate fi sub cel detectabil de test.
Potrivit medicului botoşănean, testele rapide nu sunt teste de diagnostic, ci teste de screening. Testul de diagnostic este RT PCR. Ambele laboratoare pot face atât teste rapide, cât şi determinarea exactă, cantitativă, a prezenţei anticorpilor în serul pacienţilor. „În condiţiile existenţei unui număr necunoscut de purtători asimptomatici consider că ar fi utile aceste teste serologice cu atât mai mult cu cât în Suceava şi Botoşani au venit un număr mare de concetăţeni din zone roşii”, a încheiat medicul botoşănean.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...