Un bărbat în vârstă de 47 de ani din Flămânzi a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean, după ce a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea a două infracțiuni.
Potrivit anchetatorilor, pe 25 aprilie a.c., bărbatul a condus autoturismul pe raza oraşului Flămânzi, având o alcoolemie în sânge de 2,26 mg/l şi permisul de conducere anulat din anul 2013, tot ca urmare a unei infracţiuni de conducere sub influenţa alcoolului.
Acuzat de acuzat de conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice, bărbatul va fi prezentat astăzi instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.