spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTClor băut de dorul soţului

Clor băut de dorul soţului

O femeie din Răchiţi a ajuns la Psihiatrie după ce a băut clor. Incidentul a avut loc la finele săptămânii trecute, când femeia a fost găsită de membrii familiei agonizând lângă un recipient în care avea clor.

În vârstă de 46 de ani, aceasta le-a spus rudelor că băuse aproape jumătate din acel recipient. Speriate, rudele au apelat serviciul 112, la faţa locului fiind trimis echipajul cu medic al SMURD. Cadrele medicale au intervenit imediat, existând riscul ca starea femeii să se deterioreze foarte rapid. „Pacienta avea o stare influențată după ingestia de clor. Declarativ, aproximativ 250 de mililitri. A fost stabilizată, după care transportată la Urgențe pentru mai multe investigații şi tratament de specialitate”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD.

După ce a fost ținută sub observație la Urgențe, femeia a fost direcționată către Secţia de Psihiatrie pentru consult de specialitate şi internare. Potrivit rudelor, femeia era depresivă de mai mult timp, soţul ei fiind plecat în străinătate şi era în imposibilitate de a se întoarce acasă, din cauza restricţiilor de circulaţie impuse în mai multe state europene.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.2 ° C
12.7 °
11.1 °
74 %
1.8kmh
10 %
vin
26 °
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...