joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTUn sfert din municipiu poluat cu funingine

Un sfert din municipiu poluat cu funingine

Un incendiu de vegetație a poluat o mare porțiune din municipiul Botoșani. Este vorba de zona de est a orașului, care a fost umplută de funingine, fragmentele din vegetația arsă imcomplet depunându-se în mai multe cartiere.

Astfel de depuneri au fost observate începând din zona penitenciarului, cartierul Pușkin, cartierul Tudor Vladimirescu, cartierul Parcul Tineretului și până în apropiere de Mănăstirea Popăuți, inclusiv cartierele Cișmea și Luizoaia.

Particulele rezultate în urma arderii au fost purtate de vânt și s-au depus peste tot, pe străzi, pe terenuri, în balcoanele apartamentelor, dar și pe hainele celor care s-au aflat în trecere. Odată atinse, acestea se transformă într-o pulbere neagră, care este mai apoi greu de îndepărtat.

Deocamdată nu se cunoaște cu exactitate sursa, însă în cursul zilei de joi pompierii militari au trebuit să intervină pentru a stinge un incendiu de vegetație izbucnit pe raza comunei Gorbănești, la circa 20 de kilometri de municipiul Botoșani, unde focul a afectat vegetația uscată de pe o suprafață de aproximativ 25 de hectare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.7 ° C
2.7 °
1.6 °
67 %
9.9kmh
100 %
J
3 °
vin
5 °
S
7 °
D
15 °
lun
17 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...