spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomePrima PaginăScade numărul amenzilor pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie

Scade numărul amenzilor pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie

♦ Numărul amenzilor aplicate de poliţişti din cauza nerespectării restricţiilor de circulaţie a scăzut în ultimele 24 de ore
♦ Două persoane s-au ales cu dosare penale după ce au prezentat adeverinţe false de la angajatori.

Botoşănenii par că încep sa conştientizeze tot mai mult că respectarea regulilor este cea mai puternică armă în lupta împotriva noului coronavirus. O dovadă în acest sens este şi faptul că numărul şi valoarea amenzilor pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei au început să scadă. Astfel, în ultimele 24 de ore, jandarmi au aplicat 10 amenzi, faţă de 14 cât au fost în ziua precedentă, în valoare totală de 24.000 de lei, în timp ce poliţiştii botoşăneni au aplicat 64 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 130.000 de lei, dintre care 63 pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei în valoare totală de peste 129.000 de lei. Cu o zi înainte

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

De asemenea, au fost organizate şi patru acţiuni punctuale pentru verificarea respectării măsurilor impuse prin ordonanţele militare în Botoşani, Ştefăneşti, Flămânzi şi Bucecea. Cu ocazia acţiunilor au fost legitimate 267 de persoane, verificate 129 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 25.000 de lei.

Date din adeverinţele de la angajator verificate de poliţişti

Botoşănenii care invocă în aceste zile deplasarea în interes de serviciu trebuie să fie atenţi la menţiunile din adeverinţele angajatorilor. Asta pentru că poliţiştii au acces la o aplicaţie online asigurată de Inspecţia Muncii şi denumită ReGES. Este în fapt Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, un gen de portal în care sunt înregistrate toate contractele de muncă aflate în vigoare. Prin urmare, atunci când sunt surprinşi pe stradă de poliţişti şi invocă deplasarea în interes de serviciu, oamenii trebuie să prezinte actul de identitate, declaraţia pe proprie răspundere şi acea adeverinţă emisă de angajator în baza ordonanţelor militare. Doar că, prin intermediul Dispeceratului, poliţiştii din stradă pot verifica informaţiile din acea adeverinţă pentru a vedea dacă informaţiile sunt corecte sau nu. Astfel, în baza unui protocol convenit între Ministerul Afacerilor şi Ministerul Muncii, poliţistul din Dispecerat (n.r. – care deţine certificat pentru operator date personale), accesează aplicaţia ReGES, introduce datele de identitate ale celui oprit şi verifică on line pentru a vedea dacă cel în cauză figurează cu adevărat ca salariat, adică având contract de muncă în vigoare, înregistrat pe societatea menţionată în Adeverinţa angajatorului.

Dosare penale din cauza unor declaraţii false

Deja poliţiştii botoşăneni au efectuat mai multe verificări de acest gen, iar doi bărbaţi s-au ales cu dosare penale, dar şi cu amenzi pentru încălcarea ordonanţelor militare. Ambele cazuri au fost înregistrate săptămâna trecută, în municipiul Botoşani.

Prima situaţie a fost descoperită de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Botoşani, care patrulau pe Bulevardul Mihai Eminescu şi au oprit în trafic o autoutilitară condusă de un bărbat de 44 de ani, din judeţul Arad. Cel de la volan a prezentat o adeverinţă de angajat eliberată şi semnată de administratorul unei societăţi comerciale din judeţul Arad, însă în urma verificărilor efectuate în ReGES poliţiştii au descoperit că bărbatul nu figura cu contract de muncă la firma cu pricina. Prin urmare, arădeanul s-a ales cu un dosar penal şi cu o amendă de 2.000 de lei pentru nerespectarea interdicţiilor de circulaţie.

Interesant este că în timpul verificărilor arădeanul a susţinut că a parcursul întreg drumul din vestul ţării şi până la Botoşani fără să îl oprească nimeni, iar când mai avea puţin să ajungă la destinaţie, el asigurând un transport de produse alimentare, s-a ales cu acest dosar.

Celălalt caz a fost descoperit în Piaţa centrală a municipiului, când poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică l-au oprit pentru verificări pe un tânăr de 28 de ani. Acesta a prezentat o adeverinţă eliberată de administratorul unei unităţi economice la care, susţinea el, îşi desfăşura activitatea. Doar că în urma verificărilor poliţiştii au descoperit că tânărul nu este angajat la unitatea respectivă, iar datele înscrise în respectiva adeverinţă nu sunt reale. Prin urmare, el a fost pus sub urmărire penală şi amendat cu 20.000 de lei pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie.

În ambele cazuri, cercetările poliţiştilor se derulează sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, urmând ca la finalizarea investigaţiilor să se dispună măsurile legale.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean spun că astfel de verificări vor fi făcute şi pe parcursul zilelor viitoare, falsurile depistate urmând să fie comunicate şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru a se verifica dacă nu este vorba cumva de muncă „la negru”.

 

– Marius ILINCARU

– Sebastian GHEORGHIU

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...