În fiecare an, ziua de 22 aprilie reprezenta debutul sărbătorii prilejuite de hramul Bisericii „Sfântul Gheorghe”. Aproape în fiecare an au fost aduse moaştele unor sfinţi spre închinare, iar credincioşii botoşăneni îşi făceau timp să ajungă la biserică pentru a se închina la sfintele moaşte şi a participa la slujba Vecerniei.
A doua zi, pe 23 aprilie, mii de credincioşi participau la slujba oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, dar şi de oficialii judeţului şi oraşului.
Pandemia de coronavirus a schimbat însă regulile. „Şi acum e tot mare sărbătoare, dar în alte condiţii, atipice. Sărbătoarea îşi are rostul şi rolul ei şi noile reguli nu-i scade din valoare. Dacă în acest an sărbătorile oraşului sunt anulate, slujba de la Biserica <Sfântul Gheorghe> se va ţine după rânduiala tipiconală şi după regulile ordonanţelor militare. Deci va fi fără credincioşi. Vom transmite slujba online pe reţele de socializare. Voi sluji cu părintele Daniel Dascălu, directorul Seminarului Teologic pentru că şi Seminarul are hramul tot de Sfântul Gheorghe, cu personalul bisericii, pălimar, dascăl şi epitrop. Am vorbit cu ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ne-a dat binecuvântare să facem lucrul acesta. Slujba va fi normală, ca de obicei. dar hramul bisericii va fi fără enoriaşi”, a declarat preotul Dumitru Mateciuc.
În cadrul slujbei, preotul Dumitru Mateciuc va da citire şi mesajului transmis botoşănenilor de către Cătălin Flutur, primarul municipiului. Nu vor lipsi nici cuvintele de învăţătură rostite de cei doi preoţi.
„Le transmit botoşănenilor să aibă în continuare o Săptămână Luminată binecuvântată şi sperăm ca în anii viitori şi până la sfârşitul veacului să nu mai întâmpinăm o asemenea situaţie. Le urez botoşănenilor multă sănătate, bucurie şi îi invit să urmărească slujba pe reţelele de socializare”, a mai spus Dumitru Mateciuc.
Încă o sărbătoare cu biserica nereabilitată
Sărbătoarea din acest an găsesşte Biserica „Sfântul Gheorghe” nereabilitată, cu aceleaşi schele montate în anul 2004. „Se lucrează acum la a cincea licitaţie şi probabi, în condiţiile actuale, cred că se va amâna termenul de depunere a ofertelor. Sperăm să fie bine, măcar la a cincea licitaţie”, a mai precizat Dumitru Mateciuc.
Anunţul vizând contractul de reabilitare a Bisericii „Sfântul Gheorghe”a fost postat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, pe 23 martie. Data limită pentru depunerea ofertelor este 25 mai, ora 15.00. Valoarea acestui contract este de 7.518.702 lei.
Contractul de finanţare vizând reabilitarea bisericii a fost semnat în februarie 2018, finanţarea fiind asigurată în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.
Reabilitarea Bisericii „Sfântul Gheorghe” s-a regăsit în ultimii ani în promisiunile multor politicieni. Aproape că nu a existat slujbă oficiată pe 23 aprilie la care să nu se amintească de importanţa repunerii în valoare a monumentului istoric şi de alocarea unor fonduri pentru lucrări. Promisiunile nu au ţinut însă loc de fapte, astfel că biserica este încorsetată şi acum de schelele din lemn montate în anul 2004.
Biserica „Sfântul Gheorghe” este ctitorie a Doamnei Elena Rareş, fiind datată în anul 1551.