Într-o cerere adresată domnitorului Mihai Sturza, prin care ruga a fi numit în postul de membru la Judecătoria ținutului Dorohoi, Vasile Iurașcu deplângea moartea soției sale, Paraschiva: „Prea înălțate Doamne,
Lumea fără tăgăduire mărturisește că îmbunătățita voastră inimă esti deschisă suspinilor săracilor și sărăimanilor. După năprasnica moarte a soției mele, am rămas împovărat de patru feti, din care două au pășit și piste vârsta însoțirii, și cu trei fii, prin cea mai lăcrămătoare sărăimănii, așternut având pământul și hrana lacrimi și plânsul” (Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. 45).
Din ziua morții Paraschivei trecuseră aproape 4 ani. Vasile Iurașcu consemnase ziua în Mărgăritare: „În anul 1834, noiembrie, în 27, marți, la 7 ceasuri din zi, s-au prăvălit trăsura și din acea struncinare la 9 ceasuri din zioa acea ș-au dat și sufletul soția mea Paraschiva cu care am viețuit piste 30 de ani. Cu lacrămi mă rog tuturor care după vremi veți citi pe această sfântă carte numită Mărgărint să ziceți: Dumnezău s-o ierti. S-au îngropat la biserica cea veche din Bănești dumisale agăi Grigore Cananou” (Ungureanu, p. 46).
Paraschiva se căsătorise cu Vasile Iurașcu, probabil, în 1803 (în 1804, se năștea primul lor copil – Maria). Avea 18 ani, după cum se poate deduce din inscripția de pe piatra de mormânt din cimitirul Bănești: „S-au născut la anul 1785”. Stihurile de pe piatra de mormânt sunt, așa cum scrie I. Roșu, emoționante; le dăm în întregime, după Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu (fără a păstra segmentarea originală a textului): „S-au născut la anul 1785 și la anul (…) 27 s-au săvârșit. Paraschiva să numești în mormânt acoperită. Trecătoriule citești că au fost maică pre iubită, soție pre lăudată a unui bărbat cinstit, unită în bună faptă, stolnicul Iurașc numit. Pe copii și pe bărbat cu întristate căutări înspăimântați i-au lăsat aicii vecinicii uitări.
Lângă apa curgătoare
deodată cumplit căzută
din trăsura călătoare
au rămas necunoscută
cu bărbatul și copii.
Pe pristolul vecinicii
Iartați-o demii de ori
d-mvoastră cetitori,
că toți suntem muritori” (I. Roșu, Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu, București, 1989. P. 166).
Portretul pe care i-l face Matei, după spusele mamei sale, arată „o femeie voluminoasă, ‘naltă şi groasă, cu sânge rece” care„nu dădea nici odată lucrului o importanţă mai mare decât o avea”.
Fotografia pe care o deține Memorialul Ipotești reprezintă o tânără apropiată de vârsta Ralucăi în prima ei fotografie.
Fotografia e semiprofil dreapta, Paraschiva Donțului, îmbrăcată în rochie închisă la gât şi cu lavalieră dantelată albă, având coafură specifică perioadei.