Iorgu (Gheorghe) a fost al treilea copil al familiei Eminovici. De la Iorgu se păstrează în Casa Memorială de la Ipotești un coupe-papier, făcut din fildeş şlefuit, folosit pentru desfăcutul corespondenţei. Cuțitul are mâner de argint, decorat cu motiv vegetal – frunză de acant şi medalioane, pe ambele părţi.
Pe Iorgu îl găsim, în iarna anului 1852, la vârsta de 8 ani, elev în clasa a doua elementară a Pansionului Ladislav Ferderber din Botoșani, unde i-a avut ca profesori pe G. Vasiliu la limba română, baronul „Lui Soubo” – la franceză, Ladislav Ferderber – la germană și pe Anton Verner – ca pedagog (a se vedea fila de catalog, în: Gheorghe Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. 228).
Între 1854 și 1861, după afirmația lui Radu I. Sbiera, îi găsim numele în cataloagele Liceului din Cernăuți, în 1857-1858 Iorgu locuind, împreună cu Șerban, Nicolae și Ilie, în casa lui Aron Pumnul: „Gheorghe Eminescu (probabil, totuși Eminovici – n.m., A.S.), născut în 1844; 1854/5 cl.I, fiind pregătit în particular; 1855/6 cl. II, terminând-o cu o medie generală rea; 1856/7 lipsește; 1857/8 cl. IV; 1858/9 cl. V, terminând-o cu o medie generală rea; 1859/60 cl. V ca repetent; 1860/1 cl.VI fără a o termina, părăsind liceul de aici în 4 ianuar 1861” (Ei l-au văzut pe Eminescu, Cluj-Napoca, 1989, p. 111). Așa sau altfel, Iorgu a urmat cursurile Academiei Militare din Berlin, „în apoi a intrat în armată, unde prin cultura şi inteligenţa lui s’a remarcat într’atâta, în cât pe la 1868-69 a fost trimes la Berlin într’o misiune al cărui şef erà generalul G. Manu, pe atunci colonel şi din care făceau parte: maiorul Cantili, maiorul Gorjan, locotenent Oteteleşanu etc. Iorgu Eminovici era însărcinat în special cu o corespondenţă a M.S. Regelui către Bismark, sau un membru al familiei M. Sale”, explică, în baza memoriilor lui Matei Eminescu, Corneliu Botez (Omagiu lui Mihail Eminescu cu prilejul a 20 ani dela moartea sa, reeditat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos“, Galaţi, 2008, p. 58).
Despre acest frate al lui Eminescu își amintea I.L. Caragiale: „Militarul era frate mai mare; tot așa de frumos, de blând și de ciudat – o izbitoare asemănare în toate. Acela a mers la Berlin; în câteva luni a speriat Academia militară cu talentele-i și a dat un examen care l-a făcut pe mareșalul Moltke să se intereseze foarte aproape de soarta lui, hotărât să-l ia pe lângă dânsul” (Ei l-au văzut pe Eminescu, Cluj-Napoca, 1989, p. 147).