Numărul mare de botoșăneni care nu respectă restricțiile din ordonanțele militare i-a scos pe polițiști și jandarmi în stradă.
Astfel, sâmbătă, în intervalul orar 18:30-20:00, polițiștii din cadrul IPJ Botoșani împreună cu celelalte structuri de ordine și siguranță publică au organizat un filtru pe strada Șoseaua Iașului, pentru verificarea respectării măsurilor impuse prin legislația aflată în vigoare. Astfel, au fost legitimate 240 de persoane și verificate 183 de autovehicule. Peste 230 de declarații pe propria răspundere au fost verificate de către polițiști, fiind aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 32.000 de lei în temeiul ordonanțelor militare și trei . De asemenea au fost aplicate și trei la regimul circulației pe drumurile publice în valoare de 1.740 lei.
De asemenea, tot sâmbătă, polițiștii au mai aplicat 81 de amenzi în valoare totală de 188.000 de lei, dintre care 54 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației în valoare totală de peste 180.000 de lei.
La rândul lor, jandarmii au dat 19 amenzi pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, în valoare totală de 91.000 de lei.
Pe plan județean, în vederea gestionării cât mai eficiente a situațiilor de urgență, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani a fost alocată o linie telefonică a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, respectiv 0231/508.155, fiind angrenate echipaje pentru preluarea, direcționarea și soluționarea tuturor situațiilor sesizate.