După ce au trăit în teroare mai mulți ani, locatarii unui bloc de pe Aleea Tiberiu Crudu din municipiul Botoșani au scăpat de sentimentul de îngrijorare. Asta după ce o vecină de-a lor, care și-a incendiat de mai multe ori locuința, a fost internată forțat în spital și trimisă la pușcărie. Acuzată de distrugere prin incendiere, femeia, M.D., care suferă de unele afecțiuni medicale, a fost condamnată de o instanță a Judecătoriei Botoșani la doi ani și opt luni de închisoare în regim de detenție pentru distrugere prin incendiere. Mai mult, botoșăneanca, internată acum la Spitalul de Psihiatrie și Pentru Măsuri de Siguranță Pădureni – Grajduri (județul Iași), a fost obligată la tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea pericol.
În vârstă de 51 de ani, M.D. locuia singură și era supravegheată de rude, însă, deși suferea de afecțiuni psihice grave, ea avea momente când refuza să-și ia medicamentele. Într-un astfel de episod, în dimineața zilei de 15 noiembrie 2014, ea a incendiat canapeaua aflată în garsonieră, incendiul propagându-se cu rapiditate și la celelalte bunuri din locuință. Focul a fost stins cu ajutorul pompierilor, iar femeia, care suferise o intoxicație cu fumul provenit de la incendiu, a fost internată în spital. Atunci, anchetatorii au obligat-o la tratament și au trimis-o în judecată, pentru prima dată, pentru distrugere prin incendiere., iar magistrații au condamant-o la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. I-au stabilit și o serie de măsuri, sperând că în acest fel femeia va conștientiza că este spre binele ei să urmeze medicația. Dar nu a fost așa. Ba mai mult, în 8 decembrie 2017, M.D. și-a incendiat din nou locuința, punându-i în pericol pe vecini. Botoșăneanca a fost internată din nou în spital, supusă la expertize medico-legale pentru stabilirea discernământului, iar în final procurorii au trimis-o în judecată pentru a doua oară. Asta pentru că la mijloc era vorba și de siguranța celorlalți oameni care locuiau în același bloc cu ea.
Situația a fost analizată de magistrați pe toate fețele, iar joi, pe 9 aprilie a.c., completul de judecată a decis să o condamne pe femeie la închisoare cu executare, combinând pedeapsa și cu obligația de a urma un tratament. Astfel, M.D. va rămâne internată în Spitalul de Psihiatrie și Pentru Măsuri de Siguranță Pădureni – Grajduri (județul Iași), iar cel puțin pentru moment vecinii ei vor scăpa de sentimentul de nesiguranță.