Transferul internaționalului de tineret Andrei Chindirș de la FC Botoșani la FCSB a revenit de actualitate.
Gigi Becali, finanțatorul FCSB a ținut să-l anunțe public pe Valeriu Iftime că în plină pandemie de coronavirus îi dă în jur de 500 mii de euro pentru fundașul central născut pe 12 ianuarie 1999, aceasta fiind ultima sa ofertă.
„Știu că Iftime a scăzut de la 1.500.000 la 1.000.000 de euro, dar și eu i-am scăzut suma pe care i-o oferisem prima dată. Deja i-am transmis că nu mai pot să îi dau 700.000 de euro, ci doar 400.000 de euro. Dacă este băiat deștept, acceptă. Dacă nu, atunci eu nu îi pot lua jucătorul cu forța și rămâne să mai discutăm”, a declarat Gigi Becali.