Marți, pe 7 aprilie a.c., în intervalul orar 11.00-14.00, poliţiştii din cadrul serviciilor de Ordine Publică şi Investigare a Criminalităţii Economice, precum şi cei din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 6 Pomârla şi Biroul Rutier Dorohoi, în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza comunelor Hilişeu Horia şi Cristineşti. „Acţiunea a urmărit respectarea interdicţiilor de circulaţie stabilite prin ordonanţele militare şi respectarea obligaţiilor de izolare a persoanelor faţă de care s-a dispus această măsură, în scopul prevenirii răspândirii COVID 19”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
Cu această ocazie, forțele de ordine au verificat modul în care sunt respectate măsurile de izolare la domiciliu în cazul a 29 de persoane de pe raza celor două comune. De asemenea, echipajele mixte au legitimat 102 persoane, au controlat 29 de autovehicule şi 4 unităţi economice, ocazie cu care s-au aplicat trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.000 de lei. „Totodată, pe parcursul desfăşurării activităţilor, au fost transmise mesaje şi recomandări preventive atât în mod direct cât şi prin difuzarea de mesaje audio”, a mai precizat Delia Nenișcu.