Valoarea unităţii de fond a participanţilor Fondului de pensii administrat privat NN, cel mai mare jucător de pe piața românească, a scăzut substanțial în primul trimestru din 2020, din cauza evoluţiei negative a bursei în primele trei luni.
„Conform comunicărilor transparente transmise lunar prin e-mail participanţilor Fondului de pensii administrat privat NN, în primul trimestru din 2020, valoarea unităţii de fond, unitatea de măsură în care sunt transformaţi banii din contribuţii pentru a fi investiţi, a scăzut cu 7%. Această unitate de fond determină valoarea la un anumit moment a conturilor personale din Pilonul II. Aproximativ 90% din această scădere a fost determinată de evoluţia negativă a bursei în primele trei luni (când indicele BET a înregistrat o scădere cu 25%) şi, într-o proporţie de aproximativ 10%, de evoluţia obligaţiunilor”, se spune într-un comunicat al companiei. Aceasta încearcă să liniștească depunătorii susținând că astfel de fluctuaţii pe perioade scurte au mai apărut şi în trecut, „dar atât NN Pensii, cât şi sistemul de pensii private în general au obţinut randamente bune, peste inflaţie, în perioade de timp mai extinse”, fără însă a da exemple.
Pensiile private sunt investiții pe termen lung
În document se menţionează că Pilonul II este o soluţie de economisire pe termen lung, prin care oamenii beneficiază de o sursă suplimentară de venit la pensie, în completarea pensiei publice. Banii sunt investiţi timp de zeci de ani, pe durata de viaţă activă a participanţilor. Deşi în acest interval pot apărea fluctuaţii de valoare cauzate de ciclurile economice, este indicat ca performanţa fondurilor să fie privită pe perioade lungi, dincolo de situaţii atipice cum este, în prezent, pandemia de Covid-19. „NN Pensii investeşte prudent, în limitele prevăzute de lege, pentru o evoluţie sustenabilă a valorii conturilor, deşi uneori pot apărea fluctuaţii temporare”, mai spune administratorul fondului de pensii.
În medie, un sfert din banii administraţi de NN Pensii sunt investiţi în acţiuni şi fonduri de acţiuni, iar restul în obligaţiuni şi alte instrumente financiare reglementate de cadrul legal. Acţiunile sunt în general menite să genereze câştiguri mai ridicate în perioade de creştere economică, dar pot fi supuse temporar la fluctuaţii, cum se întâmplă acum în contextul răspândirii coronavirusului. Obligaţiunile asigură stabilitate mai mare în perioade volatile.
Legislația garantează doar contribuţiile istorice nete
Legislaţia specifică Pilonului II protejează economiile participanţilor. Românii au garanţia că, atunci când vor ieşi la pensie, vor primi cel puţin suma contribuţiilor istorice nete. Pentru a putea oferi o astfel de garanţie, administratorii constituie provizioane şi contribuie cu sume importante către Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensiilor Private, ambele aducând o siguranţă suplimentară pentru economiile de pensie ale românilor.
Cu active de aproximativ 20 de miliarde de lei pe care le gestionează pentru aproape două milioane de români, NN Pensii este un investitor însemnat în economia României, ceea ce implică o corelaţie strânsă