Pe 16 noiembrie 1847, Foaia sătească a Prințipatului Moldoviei publică, la numărul 8647, anunțul prin care „dumneaei cucoana Eufrosinia Petrino, prin vechil fratele dumisale Costachi Hurmuzachi, au vândut de veci dumisale căminarului Gheorghe Eminovici două cincimi ce au avut în trupul moșiei Ipoteștii din ținutul Botoșanii, în preț de 4000 galbeni” (Eminescu în documente de familie, București, 1972, pagina 147-148). Pe moșia cumpărată de Eminovici se afla și biserica satului cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”. Despre această biserică, Matei Eminescu spunea că „era proprietatea mamei, o cumpărase mama cu 250 de galbeni dela un anume Murguleţ”. Pare însă că și această istorie, relatată de Matei Eminescu, este fantezistă și că Gheorghe Eminovici cumpărase moșia cu tot cu bisericuță. Într-un memoriu care prefațează inventarul din 1967 (păstrat la Ipotești), intitulat „Monografia bisericii din satul Ipotești”, parohul, preotul Constantin Amitroaie, scrie: „pe moșia cumpărată (de Eminovici – n.r.) se găsea bisericuța de astăzi și o casă veche pe care a dărâmat-o, construind din temelie veche o casă nouă cu trei odăi și cămară. Odată cu cumpărarea moșiei a cumpărat și bisericuța”.
Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil” (sau Bisericuța Familiei cum este numită frecvent pentru a evita confuzia cu Biserica satului, care poartă același hram) este datată de istoricul Nicolae Stoicescu cu anul 1825 (Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova (1924-1999), București, 1974). După constatarea parohului Constantin Amitroaie însă, „potrivit datelor existente pe unele icoane din 1780-1800, (…) biserica a fost construită înainte de anul 1800”. Gh. Ungureanu amintește de vechi familii de răzeși, pomenite în condica lui Anastasie Bașotă, „între care și Isăcescu, dintre care un Ipatie ar fi fost unul din cei cinci bătrâni înființători ai satului Ipatie, de unde Ipoteștii, care ar fi făcut bisericuța, mai târziu a familiei Eminovici”. Singura explicație a diferențelor în datare este că biserica a fost refăcută în câteva rânduri.
Făcută inițial din lemn, acesta putrezind, biserica a fost refăcută din vălătuci. În timp, a fost modificată și forma bisericii. Parohul Constantin Amitroaie precizează că „biserica nu a avut întotdeauna forma de astăzi. Gheorghe Eminovici a prelungit bisericuța cu o încăpere lipită de corpul ei…”
La 1903, bisericuța (ca și casa care îi aparținuse lui Eminovici) ajunsese într-o stare avansată de degradare. Un raport din 1903 către protoieria județului Botoșani arată că biserica: „are nevoie de repararea temeliei, acoperemântul fiind bun, podul e deteriorat lăsând să intre cucuveicele și alte păsări nocturne răsturnând candele și lumânări, producând multe stricăciuni și necurățenii. Lipsa de mijloace de întreținere a făcut să fie aproape impropriu serviciul divin. A se repara ar fi un sacrificiu prea mare, deoarece nu e frecventată aproape deloc, și cei 4-6 care vin foarte rar (la 2-3 luni o dată) ar putea veni la biserica parohială unde serviciul se face foarte regulat și e frecventată de mulți enoriași, plus școla cu 80-90 elevi; și ar fi un mare […] moral a lăsa biserica închisă și acei 40-50 credincioși și elevii școlii care vin întotdeauna, lipsiți de servicii, pentru a se efectua liturghia la Ipotești mai întotdeauna numai cu […] și aceasta din cauză că satul e mic, locuitori puțini și cei din Cătămărăști și școlari merg la Stâncești, sat apropiat, cu două biserici deservite de doi preoți”.
După toate probabilitățile, biserica a fost reparată de locuitorii satului Ipotești, căci cel puțin o parte dintre aceștia, convocați fiind de parohul care le-a vorbit despre necesitatea reparării bisericii, formează, în data de 20 februarie 1927, un comitet însărcinat cu strângerea fondurilor și repararea bisericii, fapt consemnat într-un proces-verbal. Că lucrurile au mers spre bine și reparația necesară a fost făcută o arată procesul-verbal de inspecție nr. 2 din 21 iunie 1929 prin care se constată starea bună a bisericii din Ipotești cu referire la situația externă: zidită în anul 1850, din lemn și cărămidă, acoperită cu tablă veche; clopotnița e făcută din lemn, acoperită; are trei clopote; curtea bisericii este împrejmuită parte cu scânduri, plantată cu arbori decorativi; cimitirul este situat în curtea bisericii. Inspecția stării dinăuntru arată o curățenie generală păstrată; catapeteasma cu icoanele completă, pictată apropiat de bizantină, sculptată, fără pictură murală; Sf. Împărtășanie și Antimisul – în bună stare; vasele sacre sunt din nichel, curate.
Monument de categoria B, bisericuța familiei face parte astăzi din complexul Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, găzduind obiecte de patrimoniu. La menirea ei inițială, de biserică în care se țin slujbe, biserica revine de două ori pe an: pe 15 ianuarie și 15 iunie.
Fotografiile au fost realizate de Liliana Grecu.
