Da! Titlul poate părea deplasat, dar realitatea asta este. Avem nevoie de cel puţin un spital Covid în judeţ. Şi am să mă explic în cele ce urmează.
Situaţia a scăpat de sub control şi nu de luni noapte, când s-a anunţat oficial că în judeţul Suceava sunt o treime dintre cazurile raportate de infectare cu Covid-19, că o treime dintre morţi sunt înregistraţi la Suceava, sau când s-a instituit carantina din judeţul vecin pe motiv că aproape 1.000 de persoane ar fi infectate fără să ştie şi circulă liber.
Nu, situaţia este gravă de ceva vreme şi la Botoşani, dar până acum s-a băgat totul sub preş. Nimeni nu şi-a asumat o comunicare fermă care să spună cu subiect şi predicat care este situaţia. Câte cadre medicale sunt infectate după contactul cu tânăra de 27 de ani care a murit. Nimeni nu şi-a asumat răspunderea pentru faptul că medicul care a consultat-o pe fată a continuat să profeseze încă vreo câteva zile, deşi i se recomandase să stea la domiciliu. Am rămas timp de două săptămâni, cel puţin, şi fără secţia de diabet, iar mai nou şi fără altele, care se mută şi care sunt vitale pentru alţi bolnavi fără vreo vină.
La Secţia de infecţioase a Spitalului Judeţean nu mai este, deja, şi nu am atins încă vârful, niciun loc disponibil. Probabil, în ritmul în care apar acum confirmările, până la finele săptămânii nu vor mai fi locuri nici la Pneumoftiziologie şi nici la Spitalul „Sfântul Gheorghe”. Şi aici vorbim doar de cazuri moderate şi uşoare, pentru că cele grave se trimit încă la Iaşi. Dar ce facem când nici Iaşiul nu le mai poate primi? Atunci avem nevoie de cel puţin un spital Covid la Botoşani, un spital care să le dea o cât de mică şansă celor care sunt suferinzi şi de alte boli, să poată fi trataţi pe Terapie Intensivă şi chiar să spere că vor scăpa cu bine din această mare cumpănă. Să nu ne uităm că acum încă e bine, nu ştim ce va fi peste o săptămână, peste două sau chiar peste trei. Mai bine să fim pregătiţi decât să fim luaţi prin surprindere.
Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie de conducători cu mintea limpede, care să-şi asume deciziile şi să le ia după o analiză judicioasă şi să nu cedeze presiunii străzii sau a cadrelor medicale, care nu vor să trateze bolnavii de Covid. Ştiu, poate părea patetic ce veţi citi în continuare, dar, zău, unii medici, şi nu-i culpabilizez pe toţi, ar trebui să-şi amintească faptul că au depus un jurământ. Atât ei, cât şi celelalte cadre medicale care acum dau bir cu fugiţii să se gândească la ce ar fi însemnat pentru noi dacă, ştiu eu, în Primul sau Al Doilea Război Mondial, infanteriştii din prima linie ar fi aruncat arma în tranşee şi ar fi fugit acasă de frică. Culmea e că unii dintre cei care dau acum bir cu fugiţii erau primii când îşi cereau drepturile.
Păcat că aceştia umbresc munca celor care acum se luptă pentru vieţile miilor de români infectaţi deja cu virusul care a pus pe jar întreaga omenire. Şi din păcate numărul „dezertorilor” creşte şi odată cu el şi cel al altei categorii de cadre medicale care ne pun atât pe noi, cât şi pe colegii lor în pericol, şi anume cei care se cred semizei. Acei medici care cred că sunt imuni la toate şi că lor nu li se poate întâmpla nimic. Viaţa le-a dat acum o palmă, dar din păcate nu numai lor, ci şi la zeci, poate sute, de nevinovaţi.
Avem nevoie de cadre medicale sănătoase, avem nevoie de spitale Covid, pentru că nu ştim cine va fi următoarea victimă. Nimeni nu este imun! Pot fi şi eu, puteţi fi dumneavoastră, pot fi rudele oricăruia dintre noi şi nu cred că atunci veţi mai semna petiţii de genul „nu vrem spital Covid”. Nu cred că atunci veţi dori ca pacienţii să fie trataţi aşa cum arată cruntele mărturii de la Suceava. Nu, cred că atunci vom înţelege cu toţii necesitatea unui astfel de spital, dar s-ar putea să fie prea târziu.
