spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăSportFC Hermannstadt suspendă contractele fotbaliștilor pe perioada stării de urgență din România!

FC Hermannstadt suspendă contractele fotbaliștilor pe perioada stării de urgență din România!

FC Hermannstadt a decis în cadrul unei ședințe a Consiliului de Administrație suspendarea contractelor tuturor jucătorilor pe perioada stării de urgență din România.

Anunțul a fost făcut public pe site-ul oficial prin intermediul unui comunicat remis mass-media, înn care se precizează că această măsură „vine ca o consecinţă a faptului că obiectul contractului încheiat nu mai poate fi adus la îndeplinire”.

În același comunicat se precizează că clubul le-a propus jucătorilor prelungirea duratei contractelor cu o perioadă egală cu cea a suspendării, drepturile financiare rămânând neschimbate.

În semn de solidaritate cu jucătorii, preşedintele clubului, Iuliu Mureşan, a decis luni să îşi suspende contractul pe care îl are cu gruparea sibiană pe perioada stării de urgenţă, aflată în vigoare în contextul pandemiei de COVID-19.

Întrerupte iniţial până la 31 martie, competiţiile fotbalistice din România, au fost suspendate printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă. Aceasta a fost decretată la 16 martie de preşedintele Klaus Iohannis pentru o perioadă de 30 de zile ca urmare a pandemiei de coronavirus

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
10.6 ° C
11.6 °
10 °
85 %
5kmh
4 %
vin
26 °
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...