În frontul nou deschis al luptei cu virusul ce parcă a oprit planeta, panica se insinuează, la fel de invizibilă precum virusul, pe străzi, în case, în suflete. Oamenii circulă puțin, așa cum au fost îndemnați de autorități să procedeze, iar când o fac își pun măști și mănuși de plastic, chiar dacă sunt singuri sau cu consoarta în mașină, de parcă jumătatea de milimetru de pânză i-ar putea apăra de năpasta ce a dat peste cap viețile tuturor.
Televiziunile profită pentru a face audiențe record, mai ales că toată lumea se găsește, vrând-nevrând, în locuințe. Și cum nimic nu prinde mai bine la popor decât știrile catastrofice, pisează până la suprasaturație tema, devenită leitmotiv, a „noului virus” deși acesta a încetat să mai fie o noutate. Sunt recenzați morții și nou îmbolnăviții, de parcă s-ar anunța scorul unui macabru meci de fotbal. Voci sumbre anunță spitale închise, medici contaminați și lipsuri de tot felul, pescuind parcă numai noutățile cele mai rele. După jurnalele de știri, ne năpustim asupra internetului ca să aflăm scorurile similare din alte țări ale Uniunii și din State. Vorbim la telefon despre asta cu prietenii sau cu soții ori soțiile, am vorbi și cu copiii, dar fie sunt mici și trebuie protejați, fie sunt mari și înțeleg și singuri câte ceva, cum ar fi concretul chiul prelungit adus de vacanța neașteptată.
Tresărim dacă ne apucă o banală tuse și verificăm ca nu cumva să avem și febră. Bem ceaiuri, mâncăm usturoi, înghițim paracetamol, în speranța că ajută, așa scriu unii pe Facebook. Adormim greu, cu spaima ancestrală de a nu muri, iar asta ne trezește des noaptea cu coșmaruri din care n-am mai avut. După care ne trezim mai obosiți decât ne-am culcat, privind cu ochii împăienjeniți o nouă zi în care ne pregătim s-o luăm de la capăt, cu alte știri apocaliptice, cum ar fi că o parte din județul vecin a fost băgată în carantină.
Autoritățile și-au atins scopul de moment. Frica ține pe toată lumea în casă, mai ceva decât spaima de amenzile uriașe ce se dau cu relativă ușurință pentru cei ce încalcă proaspăt impusele reguli. De formele de psihoză dezvoltate de unii se vor ocupa psihologii, după.
Cu toate astea, nu frica este cea care ar trebui să ne țină în izolare, ci propria conștiință. Sunt tot mai multe voci din lumea științifică medicală ce afirmă că avem de-a face cu un virus cu mortalitate redusă, dar cu grad ridicat de contagiune, care afectează preponderent persoanele vârstnice și/sau cele cu probleme medicale. Majoritatea covârșitoare a celor infestați fie nici nu-și dau seama de acest lucru, fie fac forme ușoare ale bolii, tratabile cu paracetamol. Doar o mică parte, de regulă din categoriile enunțate, ajung la spital și pentru acei oameni, potențial mai expuși la îmbolnăviri grave, apare și nevoia de a respecta izolarea la domiciliu a tuturor celorlalți. Este elementar: dacă un număr prea mare de pacienți asaltează sistemul de sănătate, necesitând resurse materiale, din care multe încă lipsesc, paturi de spital și ventilație artificială, totul se blochează. Izolându-ne, contribuim la încetinirea propagării virusului și permitem medicilor și spitalelor să facă față. Altfel spus, oricum majoritatea dintre noi ne vom molipsi, o mică parte grav, dar una este dacă, spre exemplu, vin zece mii de bolnavi într-o zi și cum totul altceva este dacă vin tot cei zece mii de bolnavi în zece, douăzeci sau treizeci de zile.
Chiar și cifrele înspăimântătoare ce vin din Italia ori Spania trebuie privite cu atenție. Sunt țări cu speranțe ridicate de viață, deci cu populații foarte îmbătrânite, și cu atât mai expuse la ravagiile virusului. Ori, în aceste momente, este mare tentația de a raporta un deces pe motiv de gripă chinezească, deoarece analizele au detectat postum prezența incriminatului virus în corpul răposatului.
Așa că riscul cel mai mare este nu că pandemia va scăpa de sub control, ci panica și isteria asociate. Pentru că, iată, la orizont apar noi raze de speranță. Mai multe tratamente își parcurg deja etapele obligatorii și vor fi disponibile în scurt timp, cu puțin noroc va fi gata și un vaccin. În țară la noi guvernul a anunțat deja măsuri fără precedent, pe care le îmbunătățește și le simplifică în fiecare zi, având drept scop sprijinirea angajaților din mediul privat de afaceri. Sunt măsuri bune, ce se iau cu toate bâlbele aferente, în definitiv nimeni nu și-a mai trecut țara printr-o pandemie.
La noi, la Botoșani, avem totuși la cârmă o echipă cu experiență, condusă de prefectul Dan Nechifor, secondat de fostul prefect Cristian Roman. Iar o decizie de bun simț, pentru care a luptat, așa cum numai un medic adevărat putea s-o facă, și doctorul Maria Olaru, a fost recent luată prin păstrarea maternității pentru scopul ei inițial și nu prefacerea în spital specializat în tratarea gripei chinezești, dovedind clar că autoritățile au dat prioritate nou născuților și viitorului. Pentru că acest viitor există, chiar dacă acum pare altfel, iar el este dat de valoarea celor care ne conduc, oameni ce sunt, în definitiv, oglinda noastră, a tuturor.
