Ministrul de Interne Marcel Vela și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat au anunțat luni seară Ordonanțele Militare nr. 5 și 6, prin cea din urmă fiind instituită carantinarea în tot jud. Suceava. „Am luat o decizie extrem de importantă. Am emis Ordonanța Militară nr. 6 și instituim carantinare în Suceava și zonele apropiate”, a anunțat ministrul de Interne Marcel Vela.
Măsura a venit după ce Raed Arafat a anunțat că sunt 2.109 cazuri confirmate în țară, 65 de decese, din acestea, 593 se află în Suceava, adică aproape o treime din cazurile la nivel naţional.
Pe perioada stării de urgență, intră în carantină totală municipiul Suceava și zona limitrofă formată din comunele Adâncata, Salcia, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.
Pe perioada stării de urgență se instituie zonă de protecție ca perimetru de siguranță în jurul localităților carantinate formată din toate celelalte unități administrativ teritoriale din jurul mun. Suceava.
Se poate intra și ieși în și din zona carantinată pentru transportul de mărfuri și pentru aprovizionarea populației.
Ministerul Transporturilor și operatorii de transport feroviar nu vor mai vinde abonamente sau titluri de călătorie pentru transportul călătorilor în zona carantinată a Sucevei.
Accesul pe Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava este permis doar pentru zboruri cu aeronave de stat, zborurile de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență.
Ordonanța Militară nr. 5 prevede, printre altele, că zborurile către Italia și din Italia se suspendă pentru încă 14 zile începând din 6 aprilie. Cei care părăsesc locul de carantină se vor întoarce în carantină încă 14 zile și vor răspunde penal. Cine nu respectă izolarea, intră în carantină 14 zile, suportă cheltuielile și răspund penal.
Măsura se aplică începând cu publicarea în MO a Ordonanței.