Instituirea restricțiilor de circulație față de persoane, dar și închiderea frontierelor de către Uniunea Europeană, ca formă de protecție împotriva epidemiei de coronavirus, a redus drastic traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei de la Stânca-Costești.
După instituirea stării de urgență, emiterea ordonanțelor militare și stabilirea culoarelor de trafic pentru transportatori, trecerile prin PTF Stânca au devenit sporadice. Dacă înainte erau zile în care activitatea era la foc continuu, media trecerilor fiind de 1.200 – 1.500 de mijloace auto, de la începutul acestei săptămâni au mai trecut doar undeva la aproape 90 de mașini, pe ambele sensuri – intrare/ieșire din țară – adică o medie de aproape 30 de treceri în fiecare zi.
Cei care mai trec sunt cetățenii români aflați în tranzit care se întorc din țară, dar și cetățenii moldoveni care revin la rândul lor la domiciliu. „Trebuie să fii inconștient să pleci la drum în condițiile actuale”, spun polițiștii de frontieră. Asta pentru că, inclusiv cei care obișnuiau să facă cărăușie în cadrul așa-zisului comerț transfrontalier riscă să intre în carantină pentru două săptămâni, după ce au tranzitat frontiera. De altfel, românii care au venit dinspre Republica Moldova au fost atenționați deja de către polițiștii de frontieră moldoveni că, dacă vor reveni dincolo de Prut înainte de ridicarea restricțiilor, vor fi introduși direct în izolare și carantină. Din acest motiv, nu au mai fost înregistrate treceri ale cetățenilor români spre Republica Moldova. „Ce putem spune este că se respectă cu strictețe prevederile Ordonanței Militare nr. 3”, a precizat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.
În acest context trebuie menționat și faptul că cetățenii moldoveni, care obișnuiau să vândă dulciuri și alte produse alimentare în sectorul dedicat acestor activități din fosta Hală de lactate din municipiul Botoșani, au renunțat la activitate, cei mai mulți întorcându-se în Republica Moldova.
În plus, traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut – Lipcani a fost sistat începând cu data de 14 martie a.c., ora 16.