spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTFarmaciile își refac stocul de medicamente

Farmaciile își refac stocul de medicamente

Medicamentele încep să reapară pe rafturile farmaciilor. Unităţile de profil din Botoşani, atât de solicitate în această perioadă, încep să îşi refacă stocurile de medicamente, însă cu paşi mici. Asta în principal din cauza depozitelor şi a furnizorilor, care au fost surprinse de o cerere foarte mare de medicamente într-un timp foarte scurt. „Încă nu putem vorbi de gel dezinfectant, mănuşi sau măşti. Chiar nici vitamina C, mai ales de la anumiţi producători, cei care îşi fac şi reclamă la televizor. Dar restul medicamentelor sunt, în principiu, iar chiar dacă nu le avem, ne sunt aduse în 24-48 de ore, pe comandă. Depozitele încearcă să se adapteze la noile cereri din piaţă şi de aia mai apar disfuncţionalităţi, dar în principiu a trecut primul val de cumpărături masive”, a spus un farmacist botoşănean.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Acesta este de părere că vor reveni în curând şi produsele care lipsesc, însă în cantităţi reduse, însă, în acelaşi timp este posibil ca alte produse să intre în stocuri reduse, cel mai bun exemplu fiind chiar zilele trecute, la un rând la o farmacie din centrul oraşului. „Eu vă spun că vitamina D o să ne scape de tot. O să vedeţi. Am informaţii sigure că vitamina D ne va salva”, le spunea aceasta în continuu oamenilor de lângă ea.

Astfel de persoane, convinse şi convingătoare, pot cu uşurinţă destabiliza stocurile de medicamente de la câteva farmacii din oraş. Farmacii care în prezent revin la modul în care serveau pacienţii în urmă cu aproape un deceniu.

După ce au investit zeci de mii de lei în modernizare şi au creat spaţii deschise, pentru ca pacienţii să poată fi serviţi într-un mediu mai primitor, acum majoritatea farmaciilor din oraş revin la vechile metode de a servi pacienţii şi se dotează cu geamuri despărţitoare din plexigrals pentru protecţia personalului de eventuale cazuri de îmbolnăvire. „Ne dotăm şi cu lămpi cu ultraviolet, substanţe speciale, pentru o dezinfectare mai profundă şi mai deasă a spaţiilor, iar personalul are un set mai strict de reguli de igienă. Sunt investiţii destul de mari, dar sănătatea personalului şi a pacienţilor noştri sunt mai presus”, a spus un alt farmacist din Botoşani.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.6 ° C
1.7 °
-0 °
94 %
9kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...