Medicul botoșănean, Valentina Morcov a susținut că aceste materiale se consumă extrem de rapid şi sunt tot mai greu de găsit. „Materialele de protecție sunt greu de procurat, le consumăm într-un ritm amețitor. Nu că așa vrem, ci că așa trebuie. După fiecare consult arunc de pe mine un rând de materialele, două rânduri de mănuși, mască, botoșei. Este un consum fantastic”, a precizat medicul primar infecţionist Valentina Morcov, medic șef Secția de Boli Infecțioase Adulți.
Ca atare, medicul botoșănean face un apel către toți cei care pot să ajute. „Se fac eforturi pentru achiziționare, se fac tot felul de apeluri. Și eu personal am apelat la prieteni, la cunoștințe. Avem nevoie de ajutorul oricărei persoane sau instituții sau organizații. Avem nevoie de donații, măști, mănuși, materiale sanitare care se consumă cel mai repede, cel mai mult și care din păcate sunt greu de găsit pe piață”, a mai spus medicul Valentina Morcov.