Vestea amânării cu un an a Europeanului a venit cum nu se poate mai bine pentru autoritățile române.
Prinși în off-side cu stadiul lucrărilor la stadioane, România fiind una dintre gazdele EURO 2020, cei care conduc destinele sportului românesc au jubilat efectiv la aflarea deciziei UEFA.
Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a declarat că se bucură că forul internațional a luat decizia de a amâna EURO 2020, și a dat asigurări că se va face tot posibilul ca turneul final să se desfășoare în România în cele mai bune condiții în 2021.
„Este o decizie bună, poate cea mai bună care se putea lua. E o masură de prevenție, contează foarte mult sănătatea, securitatea sportivilor. Competiția va avea loc în 12 orașe europene, pe stadioane de 40-50 000 de locuri. Nu ne vom opri din ceea ce avem de făcut, proiectele de infrastructură vor continua. Sunt investiții pe care le considerăm de importanță maximă, cu impact pe termen lung, sunt obiective pe are le vrem pe termen lung. Mă pot angajacă EURO se va desfășura în România în cele mai bune condiții!”, a declarat Ionuț Stroe.