Medicul Bogdan C.S. Pîrvu susţine că nervozitatea exagerată, care se manifestă peste tot, are legătură cu presiunea tot mai mare pe care o pune societate pe individ.
Reporter: – Domnule doctor, tot mai des surprindem în trafic, la rând la magazin sau chiar pe stradă, incidente violente între persoane care poate nici nu se cunosc. Care ar fi explicaţia pentru aceste situaţii?
Bogdan C.S. Pîrvu: – Nu numai în trafic, oriunde în societate se întâmplă să avem acele tendinţe explozive, sau impulsive, cum le spunem în psihiatrie. Stresul e principalul factor declanşator al acestor răbufniri. Stresul ne macină din ce în ce mai mult, în orice domeniu am lucra, oricâtă educaţie am avea sau oricât de semnificativ ar fi contul în bancă. Iar aici vorbim de diverşi factori care provoacă acest stres. Omul este nervos pentru că are probleme la locul de muncă sau pentru că este dat afară de la serviciu sau este nesigur pe ziua de mâine. Mai poate apărea nemulţumirea faţă de salariul pe care îl primeşte de la angajator şi atunci omul are nişte porniri agresive faţă de cei din jur sau chiar faţă de el, manifestate atât verbal, cât şi fizic.
– Apar reclamaţii pe urma unor incidente în trafic. Se iau la bătaie, se înjură, se şicanează.
– Multe dintre acestea, să ştiţi, se întâmplă şi pe fondul consumului de alcool în exces. Făcând multe gărzi la spital am ocazia de a vedea multe dintre aceste cazuri. Mulţi nu gândesc când se urcă la volan, după ce au servit un pahar-două. Automat, acest factor contribuie la o nervozitate ieşită din comun, devin recalcitranţi, nu le mai convine nimic, le e foarte greu să respecte autoritatea. Alcoolul îi face pe mulţi să se creadă zmei la volan şi îşi pun în pericol nu doar viaţa lor, ci şi pe a celor din jur.
– Ce e de făcut în aceste condiţii?
– O evaluare mai des, psihologică şi psihiatrică. Noi, psihiatrii, colaborăm foarte bine cu psihologii. De exemplu, în privinţa şoferilor, aceste fişe medicale pe care noi ne punem parafa, ar trebui să fie făcute mai serios, să se respecte măcar acele teste şi întrebări. Şi poate să se facă mai des aceste testări. Dacă vezi că ai un şofer care e violent în trafic, poate chiar poliţia ar putea cere reevaluări psihologice sau psihiatrice ale unor şoferi. Aşa cum se suspendă permisul şi trebuie să dai reexaminare, aşa s-ar putea da din nou examinarea psihologică. Să vedem ce se întâmplă. Eventual unii şoferi ar trebui să urmeze nişte şedinţe de psihoterapie, la cum se conduce prin Botoşani. Sau un tratament medicamentos, să meargă în paralel. Să mai fie evaluat, să vedem despre ce este vorba. Dacă se formează o comisie, de exemplu, să ia decizia şi omul respectiv să nu mai aibă dreptul să mai conducă, pentru că e un pericol pentru ceilalţi. Pentru că mulţi nu conduc băuţi pentru că sunt alcoolici, mulţi beau şi ajung să conducă în urma unor afecţiuni psihice.
– Avem parte de tot mai multe cazuri de violenţă în familie sau de agresiuni pe stradă, de la incidente spontane, fără nici o premeditare.
– Da, aşa e. Sunt cazuri în care oameni se ceartă foarte tare, poate se iau şi la bătaie, fie la coadă sau pe stradă. Aparent din senin. Populaţia ar trebui să înţeleagă tot mai mult că, aşa cum merg la medicul de familie, ar trebui să meargă şi la psiholog, din când în când. Mai mult, la angajare, la fişa medicală, ar trebui solicitat şi un examen psihologic riguros. Ideea este că stresul stă la baza tuturor. Şi poate apărea la orice om. Este dat de atâţia factori, nu este neapărat să fie o boală psihică. Poţi pur şi simplu să ai o personalitate mai dificilă, mai instabilă emoţional, stresul poate amplifica anumite stări preexistente, iar omul se manifestă izbucnind. Sunt oameni care au un temperament vulcanic sau, din contră, oameni care ţin în ei, introvertiţi. Cei din urmă sunt şi cei care pot fi mai periculoşi. Pentru că ţin în ei o perioadă de timp, acumulează, iar la un moment dat vor izbucni.
– Cum se manifestă aceste izbucniri?
– Aşa poate apărea suicidul, de exemplu. E una dintre manifestări. Una dintre cele mai violente, mai ales că este împotriva propriului sine.
– Ce am putea face să combatem stresul?
– E foarte greu, ca să nu spun imposibil. Iar pe viitor ne va fi tot mai greu să o facem. În mod normal, omul ar trebui să aibă linişte la locul de muncă, linişte şi în viaţa amoroasă, să nu mai existe atât de multe divorţuri, adultere. Dar, din păcate, suntem bombardaţi din toate părţile cu motive de a fi stresaţi. Facturile cresc, cresc ratele la bancă, şeful te ameninţă că îţi scade salariul sau, mai rău, că te dă afară. Apoi ajungi acasă şi te ia soţia la rost pentru câţi bani ai adus acasă. Te ia drept odihnit când vii acasă. Iar tu, venind cu tot stresul acumulat pe timpul zilei, îţi vine „să îi dai cu ceva în cap”. Aşa se exprimă mulţi dintre pacienţii care ajung la noi. Având un stres la muncă, acasă iar stres, „o iei pe arătură”, devii nervos pe tine, devii nervos cu ceilalţi şi ajungem la acel consult de specialitate, pe care e mai bine să îl ai când încep problemele, nu când se acutizează.
– Se poate trata stresul?
– Când facem fişa pacientului scriem acolo „evitarea situaţiilor psihostresante sau psihotraumatizante”, adică degeaba îi dai omului toate medicamentele de pe lume, dacă el revine în acelaşi mediu stresant.
– A crescut numărul de prezentări?
– A crescut foarte mult. Mă uit chiar şi în raporturile de gardă. Înainte erau foarte puţine prezentări, iar acum din ce în ce mai multe. Foarte mulţi cu consum de alcool, substanţe psihotice şi violenţi. Majoritatea însoţiţi de poliţie sau jandarmi, tocmai din cauza acelei agresivităţi de care vorbeam. Mulţi nu acceptă internarea, sunt foarte irascibili, vorbesc foarte urât.
– Şi ce le faceţi?
– Nu putem face prea multe, din cauza legislaţiei. Îi internăm, îi echilibrăm, apoi îi externăm. Mulţi nici nu sunt asiguraţi, iar mai mult de zece zile nici nu putem să-i ţinem, mai ales împotriva voinţei lor. Problema mare este că apoi nu îi mai poţi urmări, iar ei nu îşi iau tratamentul acasă. La noi se mai calmează, cât de cât, le administrăm tratamentul specific, iar la externare li se dă o reţetă sau li se recomandă o reţetă. Atragem atenţia familiei să îi sprijine, însă de multe ori simţim că luptăm cu morile de vânt.
– E un cerc vicios. Sunt agresivi în familie, ajung la Psihiatrie, însă aici nu pot sta prea mult împotriva voinţei lor.
– Exact, nu putem să îi ţinem decât câteva zile. De multe ori ne orientăm după caz. Mulţi sunt aduşi pentru că au provocat un scandal la domiciliu. A doua zi îi evaluez şi dacă este dornic să meargă acasă, n-are rost să îl mai ţin. Diferă de la caz la caz. Iar pacientul ar trebui să aibă voinţă şi să dorească să treacă peste această problemă. Mulţi ajung la noi aduşi de poliţie şi sunt şi multe femei. La fel de agresive ca bărbaţii. Sau poate chiar mai rău.
– Contează şi nivelul de educaţie la cei care sunt afectaţi de stres?
– Contează şi nu prea. De exemplu, cel cu patru clase va avea mai puţine motive de a fi stresat. Mai mult cei cu educaţie sunt stresaţi, de exemplu că nu îşi găsesc serviciu pe măsura studiilor. Termină o facultate şi nu găsesc de muncă în domeniul respectiv şi încep gândurile sumbre. Eu ce fac? Dacă nu îmi găsesc de muncă? Automat omul devine destul de stresat, nu dă randament, pentru că tot timpul va avea impresia că merită mai mult. Şeful îl ameninţă, în familie dispute, cu părinţii dispute, el îşi doreşte mult serviciu pe domeniul pe care a studiat. Nu vrea să plece din Botoşani, pentru că are familia, prietenii, chiria e mică sau nu plăteşte deloc. Dar tot nu găseşte, nu găseşte nimic şi până la urmă se angajează la un fast food. Îi dă un salariu foarte mic, apar frustrările. De obicei acesta este tipul, în mare, al persoanelor care ajung la noi din cauza unor impulsuri agresive. Pe de altă parte, cei cu un nivel de educaţie mai precar, să zicem, poate nici nu ştiu ce e ăla stresul. Nivelul de cultură este unul redus sau chiar inexistent, au un serviciu rudimentar, nici nu au de ce să se streseze. Sau care au parte de activităţi gospodăreşti, în general. Acei oameni n-au parte de stres.
– Cât de departe se merge din cauza acestei agresivităţi bruşte?
– Se poate ajunge şi la crimă. Am avut cazuri. Ţin minte un bărbat care şi-a omorât tatăl, cu o brutalitate ieşită din comun. Dar fără un motiv anume, a fost totul din senin. Aceste persoane acţionează fără motiv în astfel de momente. L-a supărat ceva, poate un lucru minor şi acţionează şi consideră că a scăpat de un stres.
– Ce explicaţie au cei agresivi în familie sau în trafic?
– De obicei dau vina pe ceilalţi, care i-au adus la spital. Nu concep că au greşit cu ceva, nu realizează că au avut un comportament deviant. Bine, nu putem spune că toţi sunt aşa. Mai sunt şi care îşi cer scuze, dar a doua zi, după ce văd cum este la noi. Dar în momentul respectiv nu îşi cer scuze, singurul lor scop este să facă în aşa fel încât să fie trimişi acasă. Unii apelează la milă, alţii, din contra, bat cu pumnul în masă, nu vor să îşi recunoască vina şi nu vor să stea internaţi. Sunt care sunt mai cu bun simţ, care realizează ce au făcut şi a doua zi pleacă în familie. Iar dacă vezi că pacientul e mai bine, nu poţi să îl ţii, mai ales că secţiile respective sunt tot timpul pline, la fel ca şi în camera de gardă, unde vin tot mai mulţi. Iar ei când vin, îi internăm la secţia de Psihoze, iar dacă sunt mai liniştiţi, la Nevroze. Au mai fost cazuri de pacienţi care ajung aici după ce încearcă să se sinucidă. Ei sunt aparent liniştiţi, când ajung la noi, dar dacă a încercat să îşi pună capăt zilelor, automat sunt urgenţe psihiatrice. Pentru că un om normal nu s-ar gândi să pună în practică un astfel de gest. Desigur, gânduri din acestea apar la aproape toţi oamenii. Dar de la a te gândi până la a pune în practică este o cale foarte lungă.
– Dar stresul şi alcoolul pot scurta mult această cale.
– Pot să o faciliteze. Pe fondul consumului de alcool, omul să aibă voinţa să pună în practică. Că îţi iei tu viaţa, o iei, dar gândeşte-te cât îi afectezi şi pe cei din jurul tău. Încercă să îi iei pe calea asta sau pe calea credinţei. Ajută foarte mult. Există o relaţie între Psihiatrie şi Teologie. De multe ori, în astfel de cazuri, ajută consilierea din partea preotului. Omul îşi mai schimbă concepţia despre viaţă când merge la preot. Dar contează foarte mult voinţa omului. Şi capacitatea lui de a înţelege religia. Degeaba te numeşti creştin-ortodox dacă nu ai fost niciodată la biserică. Sau dacă nu ai discutat vreodată cu un preot.
– Am observat o creştere a sinuciderilor anul trecut.
– A celor raportate. Pentru că sunt şi cazuri care poate nu sunt suficient investigate. De multe ori e greu să faci diferenţa între suicid şi accident. Poate un om a alunecat de la balcon, sau, din contra, a vrut să se arunce. Dar dacă nu are un istoric de aşa natură, e greu să stabileşti ce a fost în acel moment în sufletul lui. Sau un accident auto, sau de tren, la fel. Sunt lucruri la limită, nu poţi să spui că sunt sinucideri. La autopsie nu poţi afla ce era în mintea lui. Contează mult ce spune şi familia.
– Totuşi îţi trebuie o voinţă de fier pentru aşa ceva.
– Se descoperă că mulţi au consumat alcool înainte. Este nevoie de un om puternic, ca să spun aşa. Pentru că în acele momente, există instinctul de supravieţuire, al organismului, care trebuie înfrânt pentru a-şi duce gestul la sfârşit. Depinde şi de metoda aleasă. Mai sunt cazuri în care încearcă, dar nu reuşesc, însă rămân cu traume fizice pe viaţă. Atunci afectează şi mai mult familia decât dacă ar fi fost în mormânt, pentru că familia va avea grijă de el, nu poate să îl abandoneze. Suicidul e ca şi cum ai comite o crimă asupra ta.
