În vârstă de numai 26 de ani, un botoşănean adună condamnări după condamnări, atât prin ţară, cât şi în străinătate. Ba mai mult, din cauza isprăvilor penale comise, el a ajuns să fie arestat concomitent de două instanţe diferite, una din Buzău, iar cealaltă din Bacău. Ba mai mult, el a fost trimis în judecată şi la Piatra Neamţ, însă nu a apucat să fie judecat.
Stabilit o perioadă în comuna Mihăileni, Vlad Dănuţ Pleşca a ajuns să fie considerat un caz aparte, din cauza apucăturilor sale. Iniţial, el a fost implicat într-o bătaie în comună şi a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru agresiune. Dar nu a apucat să ajungă în faţa judecătorilor pentru că încă din timpul anchetei el a plecat în Germania, unde a fost prins la furat şi condamnat.
Întors în ţară, pentru scurt timp, el nu a stat liniştit, iar în 2015 a fost prins de mai multe ori la volan, deşi nu avea permis de conducere, o dată de poliţiştii rutieri, iar altă dată de poliţiştii de frontieră, dar de fiecare dată nu a făcut scandal, ci a susţinut că nu are actele la el, oferind însă datele de identitate ale unui prieten despre care ştia că are permis. Culmea este că de fiecare dată i-a reuşit, poliţiştii aflându-i identitatea adevărată abia în momentul în care au extins cercetările. Când şi-au dat seama, poliţiştii au trebuit să-l audieze prin comisie rogatorie internaţională, el fiind închis atunci în Austria, pentru furturi.
Eliberat sub control judiciar
Eliberat prin 2018 şi de austrieci, Vlad Dănuţ Pleşca a revenit în ţară, unde şi-a continuat isprăvile, fiind prins conducând tot fără permis prin Bacău, dar şi prin judeţul Neamţ. De fiecare dată a fost eliberat, cei din Bacău punându-l sub control judiciar. Doar că tânărul nu a respectat obligaţiile, iar în 20 februarie el a fost arestat în lipsă şi dat în urmărire naţională.
Însă de aici, el a plecat spre Buzău, unde, împreună cu un alt tânăr de 20 de ani, a intrat în curtea unui bărbat de 75 de ani şi l-a prădat de 625 de lei şi un telefon. În urma investigaţiilor, poliţiştii buzoieni au reuşit să i-a urma, deşi între timp ajunsese în judeţul Ialomiţa, fiind prins cu sprijinul poliţiştilor din Feteşti. Dus în faţa magistraţilor, el a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţia de tâlhărie. De asemenea, când l-au verificat în bazele de date, anchetatorii au descoperit că tânărul era dat în urmărire naţională, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă de către Judecătoria Bacău.
Mai mulţi ani de puşcărie decât de şcoală
Ce surprinde este faptul că, deşi are 26 de ani, Vlad Dănuţ Pleşca are numai şase clase. Altfel spus, el nu a reuşit să termine nici măcar şcoala gimnazială. În schimb, dacă ar fi să adune toate condamnările primite, numărul anilor de puşcărie ar depăşi anii de studiu. Surprinzător sau nu, după toate isprăvile comise în judeţ, el a scăpat de fiecare dată cu pedepse cu suspendare. Abia acum magistraţii dorohoieni analizează posibilitatea revocării suspendării pedepselor, tânărul riscând să fie încarcerat pentru că nu a respectat măsurile de supraveghere dispuse de instanţe.