joi, aprilie 3, 2025
AcasăEconomicOameni de afaceri puși pe drumuri de birocrație

Oameni de afaceri puși pe drumuri de birocrație

O inițiativă bună, care se vroia a aduce un pic de transparență în mediul de afaceri, a fost prost gândită de către autoritățile statului și s-a întors împotriva administratorilor de firme, devenind încă o piedică birocratică pentru privați.

Astfel, conform legii pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, „persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului, cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat, depun o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor”.

Aceasta se depune prima dată la înmatricularea la Oficiul Registrului Comerțului (ORC), iar apoi anual, în termen de 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale, sau ori de câte ori intervine o modificare. În cazul societăţilor înregistrate până la intrării în vigoare a legii, adică 21 iulie 2019, termenul de depunere este de 21 iulie 2020.

Nedepunerea de către reprezentantul legal a declaraţiei privind datele de identificare ale beneficiarului real, anual sau ori de câte ori intervine o modificare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei”, se arată în actul normativ. Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se realizează de către organele cu atribuţii de control ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi ale unităţilor sale teritoriale şi de către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălări Banilor, prin agenţi constatatori proprii.

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se comunică ORC, în acesta fiind consemnat că nedepunerea declaraţiei atrage dizolvarea societăţii. Dacă în termen de 30 de zile de la data aplicării sancţiunii contravenţionale reprezentantul persoanei juridice nu a depus declaraţia privind datele de identificare ale beneficiarului real, la cererea ORC, tribunalul sau, după caz, tribunalul specializat va putea pronunţa dizolvarea societăţii.

În România, la ora actuală sunt aproape un milion de firme active, mai exact 988.438. Astfel, împuterniciții acestora ar trebui să meargă la ORC, pe banii și timpul lor, ca să depună o hârtie inutilă. „Nu mi se pare normal să stăm la coadă să depunem o hârtie fără nicio valoare. Pentru o mână de infractori, pe care statul ar trebui să-i știe, că de aceea sunt plătite atâtea instituţii de control, atâtea servicii de informații secrete, toți suntem ca niște infractori. Parcă statul ne urăște pe toți cei care producem valoare adăugată, pe noi ăștia care-i dăm banii de funcționare”, a declarat un om de afaceri botoșănean.

Pe de altă parte, deputații USR Claudiu Năsui și Cristina Prună, și președintele comisiei de buget din Camera Deputaților, social-democratul Sorin Lazăr, au semnat o inițiativă legislativă prin care se propune eliminarea acestei obligații.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
8.9 ° C
9.6 °
7.8 °
98 %
4.5kmh
100 %
mie
9 °
J
10 °
vin
16 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...