miercuri, februarie 19, 2025
AcasăNaționalVotul pentru Guvernul Cîțu va fi da joi, la ora 16

Votul pentru Guvernul Cîțu va fi da joi, la ora 16

Şedinţa Parlamentului privind învestirea Guvernului Cîţu va avea loc joi, de la ora 16,00, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

În 28 februarie, premierul desemnat, Florin Cîţu, a depus, la Parlament, lista Cabinetului şi programul de guvernare. Singura modificare în componenţa Guvernului Cîţu faţă de cel anterior, al lui Ludovic Orban, este propunerea lui Lucian Heiuş pentru portofoliul Finanţelor.

Miniştrii propuşi au fost audiaţi săptămâna trecută în comisiile parlamentare de specialitate, nouă dintre ei primind aviz pozitiv, ceilalţi şapte fiind avizaţi negativ de deputaţi şi senatori. Avizul comisiilor este consultativ.

Conform prevederilor regulamentare, programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună.

Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
-6 ° C
-1.4 °
-6.1 °
67 %
2.4kmh
9 %
mie
-3 °
joi
0 °
vin
-1 °
sâm
-1 °
Dum
-1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei care vor să simtă că trăiesc și respiră greu, își încearcă norocul la Dimăcheni.

EDITORIAL

Atacurile online îndreptate către președintele interimar Ilie Bolojan s-au intensificat masiv chiar de la primul pas făcut de acesta pe mocheta holului de la...

EPIGRAMA ZILEI

Când văd trupa dezbrăcată De fete sulemenite, Gândul mă duce de-ndată Către vechiul târg de vite... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...