spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTLecţie de omenie româno - germană: Asociaţia "El rămâne credincios" ajută...

Lecţie de omenie româno – germană: Asociaţia „El rămâne credincios” ajută un copil cu grave probleme de sănătate

Asociaţia Misionară „El rămâne credincios” continuă să ajute copii şi familii nevoiaşe din municipiul şi judeţul Botoşani. Pe lângă zecile de copii care zilnic beneficiază de o masă caldă la cantina asociaţiei, dar şi de un program de tipul „Şcoală după şcoală”, familiile ajutate cu haine şi diferite alte bunuri, de câteva luni, asociaţia are în grijă o familie cu doi copii din Dângeni, care se confruntă cu o situaţie dramatică. În urma unui accident casnic, băiatul cel mic a suferit arsuri pe aproximativ 90% din suprafaţa corpului. Medicii nu i-au dat nicio şansă, dar Dumnezeu a vrut altfel.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Pentru copil a început un adevărat calvar, cu operaţii peste operaţii deoarece fiind în creştere, mereu îi apar răni pe corp. Băiatul a suferit în timp multe intervenţii chirurgicale, acum urmând să se interneze din nou pentru a 14-a operaţie.

Tatăl copilului a fost trimis la asociaţia care de aproximativ 30 de ani îi ajută pe cei aflaţi în nevoie de către subprefectul Daniela Lozneanu. „În noiembrie anul trecut, a venit să ne întrebe dacă nu-l putem ajuta. Nu voia bani, cel mai mult îşi dorea pansamente pentru băiat. I-am dat pansamente, haine, apoi am mers să-l vedem pe băiat. Situaţia lui ne-a emoţionat până la lacrimi şi am decis să-l ajutăm mai mult”, a declarat Lutz Noack, preşedintele Asociaţiei „El rămâne credincios”.

Familia Miron locuieşte în Dângeni, într-o margine de sat. „Când am ajuns acolo, am rămas blocaţi. Ne-am gândit că băiatul are nevoie de condiţii pentru a se putea recupera. I-am dat bani tatălui, că venea iarna şi a pus în locul uşii vechi de la intrare o uşă termopan. Ulterior, ne-am decis să înlocuim şi geamurile de la verandă, dar şi să punem gresie pentru holul care a fost transformat în bucătărie. Pentru geamuri, l-am contactat pe domnul Cristi Vizitiu de la firma Max Confort şi l-am rugat să facem împreună o faptă bună înainte de Crăciun. El a mers cu mine, a luat măsurile şi până în Crăciun le-a pus şi ferestrele la casă. Totodată, am mai făcut un geam mai mare pe peretele care dă spre hol, ca să fie lumină suficientă şi în cameră”, a explicat Lutz Noack.

Sprijinul pentru familie a continuat, ajutoarele constând în haine, alimente, un aragaz şi alte bunuri necesare într-o gospodărie. Multe familii din Germania nu au rămas indiferente la situaţia acestei familii şi s-au implicat, în urma demersurilor făcute de conducerea asociaţiei.

„Între timp, am mai cerut sprijin din Germania şi am primit materiale sanitare de câteva mii de euro pentru Gabriel. I-am dat creme şi alte produse pentru ca să nu-i mai cedeze pielea şi să facă răni. La începutul acestei săptămâni, tatăl lui Gabriel a fost la noi şi i-am dat bani pentru că urmează să meargă cu băiatul la Iaşi să facă o investigaţie pentru ca medicii să evalueze starea căilor respiratorii”, a mai spus preşedintele Asociaţiei Misionare „El rămâne credincios”.

Din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă, Gabriel nu mai merge la şcoală, însă mai face teme, atunci când starea de sănătate îi permite, cu sora mai mare.

Conducerea Asociaţiei Misionare „El rămâne credincios” este decisă să sprijine în continuare această familie greu încercată de soartă.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.6 ° C
1.7 °
-0 °
94 %
9kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...