Asociaţia Nord, condusă de Ştefan Teioşanu, organizatoarea Festivalului „Zilele Nordului”, şi-a propus să reconstruiască prima şcoală sătească din Moldova. Acest nobil demers s-a conturat în urma consultărilor din timpul ediției anterioare a festivalului, avute cu specialiști în patrimoniu, cu reprezentanți ai administrației locale și ai comunității. Ajuns în acest an la a şaptea ediţie, Festivalul „Zilele Nordului” va aduce și începutul proiectului de reconstrucție a vechii școli de la Darabani, inaugurată în 1841, prima din mediul rural din Moldova. Această şcoală a fost inclusă în lista monumentelor istorice. Clădirea s-a autodemolat în timp și va fi reconstruită în forma sa inițială. Proiectul beneficiază de sprijinul Ordinului Arhitecților din România – Filiala Nord-Est și a Primăriei și Consiliului Local Darabani.
Din echipa care va duce la bun sfârşit acest proiect face parte şi arhitectul Mihai Tulbure. „Au solicitat sprijin în ceea ce priveşte realizarea acestei construcţii, aşa după cum a fost reconstruită Casa George Enescu de la Mihăileni, cu o participare largă de voluntari şi sponsorizări, fără bani publici. Pentru că trebuie să avem o consistenţă istorică, am dezvelit o parte din piatra care era la fundaţia clădirii. Fundaţia există. Am dat pământul la o parte în colţurile vechii clădiri şi avem promisiuni că o echipă de localnici voluntari va degaja complet vechea fundaţie. Aceasta va fi baza pe care va fi edificată noua casă”, a explicat Mihai Tulbure. Potrivit acestuia, vor fi folosite tehnici și materiale tradiționale. Practic, pe fundaţia din piatră va fi ridicată o structură din lemn şi zidurile din paiantă şi chirpici.
Vechea şcoală avea patru săli de clasă, o magazie de lemne şi o prispă de jur împrejur. Şcoala reconstruită va găzdui un spaţiu expoziţional cu fotografii, cu cărţi, cu liste şi matricole ale celor care au învăţat aici. „Este un proiect de suflet”, a concluzionat Mihai Tulbure.
Organizatorii festivalului au anunţat că localnicii și alți participanți la festival se pot implica în reconstrucția primei școli prin donații în bani sau materiale, precum și prin participarea efectivă la lucrări.
#Cei7AniDeAcasă
Reconstrucţia şcolii se îmbină perfect cu genericul din acest an al festivalului, respectiv #Cei7AniDeAcasă. La ediţiile anterioare, printre cauzele susţinute de organizatorii festivalului se numără reamenajarea poienii celor patru stejari ai lui Ştefan cel Mare, implicarea în salvarea casei George Enescu din Mihăileni, înfiinţarea Muzeului Nordului, sprijinirea Şcolii Româneşti de Arte Plastice din Cernăuţi, renovarea şcolii vechi din Darabani.
Ediția din 2020 a Zilelor Nordului propune 50 de concerte, producții și evenimente culturale, educaționale și sportive.
Zilele Nordului este un festival de muzică, arte, mișcare și călătorii găzduit pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova.
Sub sloganul „Rădăcinile Cresc”, organizatorii festivalului mobilizează comunitățile locale și diaspora Nordului în proiecte de dezvoltare durabilă prin cultură. Aceste proiecte cresc an de an mândria locală, încrederea în comunitate și interesul publicului larg de a vizita regiunea.
Toate detaliile vor fi anunțate în perioada următoare pe site-ul www.zilelenordului.ro și pe pagina www.facebook.com/zilelenordului.