Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Flămânzi a găzduit vinerea trecută activitatea „Viitorul meu începe azi!”. Activitatea a fost organizată în cadrul campaniei „Meseria face diferenţa!”, derulată de Ministerul Educaţiei, cu scopul de a promova învățământul profesional și tehnic.
Alături de elevi, părinţi şi cadre didactice din Liceul „Nicolae Bălcescu” s-au aflat reprezentanții Inspectoratului Şcolar Judeţean, Casei Corpului Didactic, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Centrului Judeţean pentru Resurse şi Asistenţă Educaţională, Ocolului Silvic Flămânzi, unităţilor unde elevii fac practică. Totodată, au fost prezenţi directori şi elevi de la școlile Copălău, „Ion Bojoi” Flămânzi, Frumuşica și Prăjeni.
Liceul „Nicolae Bălcescu” este cunoscut inclusiv de către oficialii de la Bruxelles îl știu însă, pentru că Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale a decis că această unitate liceală, prin proiectele Erasmus+ pe care le-a realizat în ultimii ani, reprezintă un model de bune practici la nivel european.
Primele două proiecte au fost implementate în perioada 2016 – 2017. În proiectul de parteneriat strategic din domeniul VET – „Antreprenori în agricultură pregătiți în spațiul european“ , liceul a avut parteneri școli profesionale din Bulgaria, Italia și Turcia. În cadrul proiectului „Viitori horticultori pregătiți în spațiul european“– desfășurat în parteneriat cu asociația italiană de formare profesională „Giovani per l’Europa“, 15 elevi din liceu şi două cadre didactice au participaat la un stagiu de practică în Italia. În 2017, liceul din Flămânzi a câștigat un alt proiect VET – „Stagii de practică în spațiul european – oportunitate de dezvoltare socio-profesională“. Numărul elevilor a fost mult mai mare, respectiv 75 de elevi, 27 liceeni şi 48 elevi de la şcoala profesională. Şi numărul partenerilor din proiect a crescut, asociației din Nicotera adăugându-se Istituto di Istruzione Superiore „G.A. Pischedda“, din Bosa (Italia), și Associacao Intercultural Amigos Da Mobilidade, din Barcelos (Portugalia).
În cadrul celui de-al patrulea proiect Erasmus+ de mobilitate VET, „Optimizarea instruirii practice în context european”, 56 de elevi au participat la stagii de practică în perioada iunie – iulie 2019.
Potrivit conducerii liceului, participarea la aceste stagii în străinătate a reprezentat un real câştig pentru elevi, atât în plan personal, cât şi în plan profesional. Totodată, în ultimii ani, unitatea liceală a înregistrat şi rezultate mult mai bune la examenele naţionale.
Campania „Meseria face diferenţa!” este derulată la nivel naţional
Ministerul Educaţiei a lansat campania „Meseria face diferența!”, cu scopul de a prezenta cele mai relevante meserii în care se pot forma absolvenții de clasa a VIII-a, dar și avantajele pe care le oferă învățământul profesional și profesional dual. Această campanie se va încheia pe 11 martie, de Ziua Națională a Meseriilor.
Campania „Meseria face diferența!” se derulează în toată ţara. Printre acţiunilor programate se numără: acţiuni comune ale unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic, ale inspectoratului şcolar județean, ale Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, ale operatorilor economici privind consilierea şi orientarea şcolară şi profesională a elevilor; caravane ale meseriilor; concursuri „Atelier de creație” sau „Atelier de robotică”; ateliere de informare penru profesorii diriginţi ai claselor a VII-a şi a VIII-a. Totodată, sunt programate vizite ale elevilor de clasa a VIII-a la operatorii economici care asigură pregătirea și/sau practica în învăţământul profesional şi profesional dual.