Poliţiştii rutieri au continuat tradiţia începută în urmă cu câţiva ani şi au oferit astăzi mărţişoare botoşănencelor aflate în trafic prin municipiu. Acțiunea a fost organizată de Serviciul Rutier, în colaborare cu Registrul Auto Român, dar și cu o firmă de asigurări. Pentru ca surpriza să nu creeze probleme în trafic, polițiștii s-au postat pe Calea Națională, în zona fostei biblioteci județene, și au tras pe dreapta mai toate mașinile în care se aflau femei la volan sau pe scaunele din dreapta, oferindu-le acestora un mărțișor, dar și o serie de sfaturi pentru o conduită preventivă în trafic. Ba mai mult, anul acesta mărțișoarele au fost oferite doamnelor și domnișoarelor care au optat pentru a călători cu microbuzele de transport în comun.
Botoşănencele au apreciat gestul şi le-au mulţumit celor care le-au oferit mărţişoarele. „Nu m-am speriat pentru că știam de această tradiție și chiar m-am bucurat”, a spus o conducătoare auto. În schimb, o tânără aflată la volanul unui autoturism a crezut că va fi sancționată întrucât nu purta centura de siguranță, iar în momentul în care ofițerul de la Poliția Rutieră s-a apropiat de ea era gata să scoată documentele pentru a i se întocmi amenda. „Acum nu vă sancționăm. V-am oprit doar să vă felicităm, să vă urmăm o primăvară fericită și să vă oferim un mărțișor. Dar pe viitor să aveți grijă să respectați normele. Drumuri bune și fără evenimente rutiere!”, a fost urarea făcută de subinspectorul Bogdan Prichici din cadrul Serviciului Rutier.
Poliţiştii spun că vor continua această tradiţie de Mărţişor pentru că gestul în sine îi va determina pe unii participanţi la trafic să înţeleagă că viaţa e mai presus de orice şi vor fi mai atenţi atunci când vor pleca la drum.