luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTPirat auto "liniştit" cu un dosar penal

Pirat auto “liniştit” cu un dosar penal

A fost prins făcând transport ilegal de persoane, dar a ieşit din nou la drum cu maşina, cu toate că autoturismul nu mai avea numere de înmatriculare. Este isprava unui botoşănean care s-a ales acum cu un dosar penal.

În vârstă de 46 de ani, bărbatul, de loc din satul Bădiuţi – oraşul Ştefăneşti, a fost surprins de un echipaj de poliţie, luni, pe 24 februarie a.c., în timp ce mergea cu autoturismul pe drumul naţional care duce spre comuna Româneşti, deşi maşina nu avea montate plăcuţe cu numărul de înmatriculare. Agenţii rutieri l-au tras imediat pe dreapta pentru a vedea ce s-a întâmplat, iar cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date a ieşit la iveală că plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi certificatul îi fuseseră reţinute pentru săvârşirea unei contravenţii la legea privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Prin urmare, de data aceasta poliţiştii l-au acuzat de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, bărbatul riscând ca la finalul investigaţiilor să fie trimis în judecată şi să se aleagă cu o sancţiune penală.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
52 %
4kmh
73 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
7 °
J
6 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...