Un botoșănean care s-a ales cu mașina distrusă, în urma unui accident în lanț provocat de un soldat americat din trupele NATO, a trebuit să lupte în instanță timp de doi ani pentru a putea fi despăgubit. Decizia definitivă a venit abia săptămâna aceasta, după un proces care a început la Botoșani și s-a terminat la Suceava, trecând prin trei instanțe diferite.
În seara zilei de 14 iulie 2017, botoșăneanul se afla în trafic pe un drum național, circulația derulându-se în coloană, când mașina lui a fost lovită din spate de către o Skoda Rapid condusă de Taylor Robinson James, cetățean american. În urma impactului violent, mașina botoșăneanului a fost proiectată în autoturismul din față și, din ricoșeu s-a izbit în următorul autovehicul. Autorul faptei, un soldat din cadrul trupelor terestre SUA aflat într-o misiune NATO avea încheiată poliță CASCO și asigurare de răspundere civila obligatorie pentru autoturismul în cauză, așa că botoșăneanul a trimis la firma cu pricina nota de constatare întocmită de polițistul rutier ajuns la locul accidentului, dar și de agentul de asigurare de la firma la care era asigurată mașina lui, concluzia fiind „daună totală”.
Doar că cei care trebuiau să acopere prejudiciul au apreciat că botoșăneanul ar trebui să beneficieze de o despăgubire de numai 7.294 lei, mult inferioară față de ce se stabilise inițial. Refuzând să accepte suma, botoșăneanul a deschis o acțiune în instanță împotriva firmei de asigurări, care a încercat să-l cheme în proces inclusiv pe soldatul american în calitate de intervenient forțat, însă, din cauza calității sale, americanul nici nu a mai fost citat, el fiind protejat de imunitate. Prin urmare, instanța a trebuit să apeleze la o altă procedură, consultând dosarul penal întocmit în cauză, în accident fiind rănit grav un alt soldat american aflat în autoturismul Skoda Rapid.
Cum concluziile anchetatorilor au fost limpezi privind vinovăția producerii acidentului, soldatul american fiind răspunzător de toate cele întâmplate, pe fondul nerespectării distanței dintre autovehicule și neadaptării vitezei la condițiile de trafic, judecătorii i-au dat dreptate botoșăneanului. Astfel, potrivit deciziei instanței de judecată, S.O.F. ar trebui să beneficieze de o despăgubire de 12.582 lei reprezentând contravaloarea mașinii distruse, la care se vor adăuga penalități de 0,2 la sută pe zi, calculate în raport de a 40-a zi de la data deschiderii dosarului de daune şi până la data plăţii efective a plăţilor. Mai mult, la această sumă se vor adăuga alți 1.904 lei reprezentând cheltuieli realizate de botoșănean pentru tractarea pe platformă a autoturismului avariat şi suma de 2.856,05 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de lipsa de posesie a autoturismului asigurat, constând în contravaloarea biletelor de transport. Totodată, firma de asigurări la care era asigurată mașina soldatului american va trebui să plătească inclusiv cheltuielile de judecată, respectiv 2.841,65 lei, constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu expert.