Departe de agitaţia oraşelor, Lepşa este o zonă turistică ferită de mediatizare şi care desfată turiştii cu peisaje uimitoare.
La 75 de kilometri de Focşani, tărâmul de legendă al celei mai cunoscute balade populare româneşti, „Mioriţa”, este perfect pentru un răgaz în tihnă. Lepşa, care ne încântă cu peisaje pe care le oferă cu generozitate, este situată în vestul judeţului Vrancea, la intrarea în pasul Tulnici, care face legătura între Moldova şi Ardeal. Traseul, care poate fi făcut doar cu autoturismul, iar pentru temerari şi cu bicicleta, este unul simplu: Focşani – Boloteşti – Vidra – Valea Sării – Bârseşti – Tulnici-Lepşa. Neîncadrată oficial în categoria staţiunilor turistice, Lepşa a devenit raiul pensiunilor agroturistice.
În ultimii 15 ani, au fost construite aici aproximativ 1.500 de vile, iar casele localnicilor au fost transformate în pensiuni primitoare.
Cazare veţi găsi uşor, la pensiuni de patru şi trei margarete, cu saună, jacuzzi, biliard, bowling, mic dejun inclus, la căsuţe de vacanţă cu preţuri accesibile. În casele localnicilor, însă, e cel mai ieftin, iar mâncarea e sigur ca la mama acasă! Plăcintele poale în brâu, caşul afumat sau păstrăvul învelit în cetină de brad n-or să lipsească de pe masă.
Reculegere la mănăstirea de maici
Din centrul Lepşei, puteţi urma şoseaua care urcă spre Mănăstirea de maici Lepşa, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult, construit de vrânceni în 1789. În 1929, edificiul a ars din temelii, însă a fost reconstruit în 1931, când regele Carol al II-lea a donat primul candelabru. Mănăstirea a fost înzestrată şi cu o icoană pictată la Ierusalim, cu chipul Mântuitorului şi al Maicii Domnului şi mai multe scene biblice din istoria Vechiului şi a Noului Testament.
Cascada Putnei, monument al naturii
Tot aproape de Lepşa se află şi Cascada Putnei, un spectacol feeric al naturii care te captivează instantaneu, o zonă în care natura încă este stăpână. Cascada a fost declarată Monument al Naturii în anul 1973, atunci fiind realizate şi primele amenajări pentru vizitare. Are circa 80 de metri lungime, iar apa se strânge într-un lac cu adâncimea de aproximativ 12 metri. Râul Putna şi-a croit drum de-a lungul timpului printre două stânci imense şi aşa s-a format o cădere de apă de 12 metri. Turiştii zăbovesc aici ore în şir.
Cascada Putnei are povestea ei. Se spune că un cioban care îşi pierduse oile în apropierea cascadei, le-a căutat ore în şir, până când l-a prins noaptea. Obosit, ciobanul a adormit şi, în somn, i-a apărut o lumină puternică. Când s-a trezit, norul de lumină s-a transformat într-o prinţesă frumoasă, care i-a spus că îşi va găsi oile la răsăritul soarelui. Înainte de a dispărea, i-a dăruit o pungă cu pietre preţioase. Se spune că, după miezul nopţii, o dată pe an, aici apare această femeie îmbrăcată în veşminte albe, care dăruieşte celui aflat în preajmă un pumn de diamante. Nimeni nu ştie însă care este noaptea cu pricina şi de aceea mulţi şi-au încercat norocul stând de veghe destule nopţi în timpul verii.
Cheile Tişiţei-Canionul Vrancei
De la Cascadă mergeţi din nou pe DN 2D şi continuaţi drumul către frumuseţile Lepşei. După numai 300 de metri daţi de podul care face trecerea peste Putna şi te duce direct la Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei, o arie protejată ce se întinde pe 8 kilometri, la 850 de metri altitudine.
Traseul începe din staţiunea turistică Lepsa, de pe şoseaua principală. După ce intri pe poartă uiţi de toate grijile: apele Tişiţei au modelat pietrele pe care le-au întâlnit în cale, iar malurile înalte sunt pline de copaci şi plante protejate de lege.
Printre frumuseţile rezervaţiei se află şi stâncile denumite popular de localnici în trecut – Căciulata de Vrancea şi Cuşma Tişiţei. Oamenii locului spun că, în trecut, Cheile Tişiţei erau traseul pe care austriecii cărau material lemnos. Dovadă stau tunelurile de la capătul rezervaţiei.
„O femeie din Austria a aflat că zona are potenţial de exploataţie forestieră. Chiar înainte de anii 1900 a trimis austriecii aici să studieze terenul şi apoi au construit drumuri forestiere, chiar şi o cale ferată la un moment dat, din câte am înţeles. Datorită frumuseţilor din rezervaţie, Cheile Tişiţei sunt considerate diadema de aur a Vrancei”, povesteşte ghidul Ionel Saragea. Puţin mai sus se află izvoarele de apă sulfuroasă, sănătate curată. Cheile Tişiţei oferă un spectacol de neuitat – stânci colţuroase, arbori înalţi şi o privelişte parcă scoasă din tablouri. Cu toate astea, turiştii trebuie să fie precauţi în drumul său spre locul unde se afla formaţiunile deoarece terenul devine pe alocuri din ce în ce mai accidentat.Văile sunt înguste, cu o mare energie de relief, având pe alocuri aspect de canion.
Păstrăv în cetină de brad
După drumul lung prin rezervaţie e bine să vă trageţi puţin sufletul la păstrăvărie. Puteţi cumpăra peşte de aici pentru a-l găti la pensiunea în care sunteţi cazaţi. Anual, aici se vând 8 tone de peşte. O delicatesă specifică zonei este hârzobul preparat de localnici, adică păstrăvul pus la saramură şi păstrat în cetină de brad.
Rezervaţia de pini de la Gălăciuc
Puţin mai jos de Lepşa turiştii pot admira o rezervaţie de conifere unică. În mijlocul unei păduri de pini aici există Tabăra Gălăciuc, cu o capacitate de peste 200 de locuri. Anual, sute de copii vin aici să-şi încarce bateriile după un an şcolar istovitor .
Tabăra a reintrat de la începutul lui 2010 în circuitul turistic, după ce Direcţia pentru Tineret Vrancea a investit aproximativ două miliarde de lei în modernizarea spaţiilor de cazare. Tabăra poate fi închiriată nu doar de elevi şi tineri ci de orice persoană care vrea să petreacă un weekend în munţii Vrancei. Accesul la Gălăciuc se poate face cu maşini chiar şi pe timpul iernii dar şi cu autobuzele care merg spre Braşov, Greşu sau Tulnici.
