Pompierii din Trușești au fost solicitați să intervină pentru stingerea a trei incendii izbucnite în această seară, în mai puțin de o oră, pe raza localităților Ionășeni (comuna Trușești), Socrujeni (comuna Gorbănești) și Strahotin (comuna Dângeni).
La Ionășeni și Socrujeni a ars vegetația uscată, în timp ce la Strahotin incendiul a cuprins o locuință. Prima intervenție a fost la Ionășeni, unde ardea vegetația uscată de pe circa 15 hectare de teren agricol. Nici bine nu au încheiat intervenția, când pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea incendiului care a cuprins casa din satul Strahotin. „În sprijinul pompierilor din Trușești a fost trimis un echipaj de la Garda de Intervenție Ștefănești. La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, ardeau bunurile dintr-o cameră, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință. Se intervine și la această oră”, a arătat Dorina Lupu, purtătorde cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Pentru stingerea incendiului care a cuprins vegetația uscată de pe un câmp situat pe raza comunei Gorbănești au intervenit patru pompieri militari din tura libera și doi pompierii voluntari din comuna Gorbănești. Intervenția a fost îngreunată de vegetația înaltă și terenul accidentat. Potrivit reprezentanților ISU, în prezent pompierii intervin și la Săveni, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată.