Un moment de cotitură în administraţia urbană botoşăneană este cel din anul 1780, când pecetea târgului, afierosită fiind bisericii Sf. Gheorghe, dispărea practic şi ultimul atribut de putere al şoltuzului. Deşi după acest an mai sunt amintiţi doi şoltuzi ai Botoşanilor, Ioniţă, în 1787, respectiv Gheorghie, în 1793 şi mai târziu, ei sunt, de fapt, palide reflectări ale unei tradiţii de autonomie urbană ce se încăpăţâna să nu dispară. Şi chiar dacă, din 1820, prin hrisov domnesc, Mihai Şuţu voievod instituia o nouă formă de organizare urbană a Botoşanilor, dând acestora şi câteva privilegii nemaiîntâlnite în celelalte târguri moldoveneşti, instituţia epitropiei de târg era, la Botoşani, ceva mai veche. Ea apare după 1780, când dreptul de a aplica pecetea târgului, contra unui beneficiu material, îl căpătaseră epitropii bisericii Sf. Gheorghe. De la un moment dat, aceştia se vor substitui întrutotul vechii conduceri urbane, reprezentată de şoltuzi. La 2 decembrie 1815, aşadar cu cinci ani mai devreme de hrisovul lui Şuţu, erau menţionaţi la Botoşani, ca epitropi de târg, Nicolae Adam şi Ananie Calistru. Primul dintre aceştia, Nicolae Adam, va fi menţionat ca epitrop al Botoşanilor şi în 1829.
După 1820, conducerea orăşenească a Botoşanilor capătă forme noi, instituite prin pomenitul hrisov al lui Mihai Şuţu. Aparent paradoxal, aceste forme, cu puternice influenţe orientalizante, erau introduse tocmai într-o perioadă în care regimul fanariot din Ţările Române îşi trăia ultimele sale clipe.
În acord cu noile realităţi socio-economice, dar şi ca o urmare a mai mult bănuitelor presiuni „de tot felul” ale etniei evreieşti, aceasta capătă dreptul de a alege epitropi şi de a-şi desemna proprii reprezentanţi printre epitropii Botoşanilor, condiţiile ce se cereau îndeplinite fiind mai mult formale.
Se întregea astfel, peste timp, o evoluţie liniară a organizării municipale botoşănene, ale cărei principale atribute au fost reprezentativitatea, comunicarea, interculturalitatea, adaptarea şi toleranţa. Fie că erau români, armeni, greci, evrei sau alte etnii, şoltuzii, eforii şi epitropii Botoşanilor au fost oameni ai timpurilor lor, cu nimic altceva mai presus decât semenii lor din târg decât voinţa liber consimţită a acestora din urmă de a-i alege ca reprezentanţi ai lor. Mai mult decât atât, cu toţii au fost, până la urmă, prin tot ceea ce documentele arată că au făcut, oameni ai acestui loc, natal sau de adopţie: Botoşanii. O parte a lor, prin urmaşi cu acelaşi nume, este şi astăzi membră a comunităţii botoşănene.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
