Doi copii din municipiul Dorohoi trăiesc alături de străbunicii lor într-o casă ce are doar o cameră şi o bucătărioară. Deşi au mari probleme de sănătate, cei doi bătrâni se străduiesc să-şi ajute strănepoţii, care au fost abandonaţi de mamă şi nu ştiu nimic de tatăl lor. Povestea celor doi copii care nu se pot bucura de copilărie din cauza sărăciei a fost adusă în atenţia publică de Daniel Câşlariu, preşedintele Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani.
Copiii sunt nevoiți să doarmă în pat cu străbunicii. În ciuda faptului că trăiesc doar din pensia modestă a străbunicilor, deoarece mama refuză să le dea alocația, copilașii sunt hotărâţi să depăşească toate aceste probleme şi să înveţe, convinşi fiind că doar aşa vor reuşi să depăşească toate problemele şi vor ajunge oameni realizaţi în viaţă.
”Ei merg la școală câte doi kilometri în fiecare zi și au rezultate foarte bune la învăţătură. Copiii sunt premianți şi se roagă ca bunul Dumnezeu să le ţină străbunicii sănătoşi pentru a avea un sprijin în viaţă şi să trăiască ani mulţi”, a declarat Daniel Câșlariu.
Copiii s-au maturizat înainte de vreme şi apreciază efortul făcut de străbunicii lor. „Vrem să ajungem mari şi să-i putem răsplăti pe străbunici pentru că au grijă de noi, pentru efortul şi sacrificiul lor”, spun micuţii.
Băiatul cel mare are 12 ani şi este în clasa a V-a, iar mezinul are aproape şapte ani şi este în clasa pregătitoare. „Noi îi iubim foarte mult şi cât timp Dumnezeu ne va ţine în viaţă vom avea grijă de ei. Nu ne-am îndurat să-i dăm la stat. Ei sunt bucuria noastră”, a declarat străbunica.
Această familie are nevoie urgentă de un aragaz, frigider, lemne de foc, alimente, dar şi de hăinuţe cu papuci pentru copii (mărimea 31 și 38). Cea mai mare dorință a celor doi fraţi este aceea de a avea câte o bicicletă și o mașinuță cu telecomandă.
Familia locuieşte în municipiul Dorohoi, pe strada Ardeal numărul 6 A. Daniel Câşlariu a făcut apel la toţi oamenii cu suflet mare care se pot implica pentru a aduce un pic de soare şi bucurie în această familie greu încercată de soartă. Daniel Câşlariu le-a dus celor doi fraţi şi străbunicilor mai multe produse şi speră ca în câteva zile să revină la ei cu alte daruri.