Controalele în trafic organizate de polițiști scot la iveală tot felul de situații. Duminică, pe 9 februarie a.c., poliţiştii oraşului Ştefăneşti, aflaţi în misiune cu poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Santa Mare. Verificările aveau să arate că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Ba mai mult, cu ocazia testării alcoolscopice a rezultat o valoare de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot duminică, poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Săveni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul judeţean DJ 282 din localitatea Dângeni, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din comuna Truşeşti. În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambii botoșăneni au fost puși sub urmărire penală, riscând ca la finalul cercetărilor să fie trimiși în judecată.