luni, aprilie 7, 2025
AcasăPrima PaginăSrilankezi îmbolnăviţi de vremea din Botoşani

Srilankezi îmbolnăviţi de vremea din Botoşani

Trei tineri, originari din Sri Lanka, au ajuns în weekend la Urgenţe, speriaţi de reacţiile pe care le au organismele lor la frigul de afară. Cu vârste între 21 şi 32 de ani, aceştia sunt angajaţi la o companie din domeniul confecţiilor din judeţul Botoşani, iar săptămâna trecută au început să se simtă rău. Unul dintre aceştia, un tânăr în vârstă de 21 de ani, s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) cu febră mare, frisoane şi o stare de rău generalizată. Tânărul a ajuns la spital sâmbătă dimineaţă, însoţit de un translator, care a facilitat comunicarea cu personalul medical.

Medicii infecţionişti i-au prescris acestuia un tratament specific afecţiunilor respiratorii din această perioadă, nefiind nevoie de internarea lui, mai ales că nu exista suspiciunea ca tânărul să aibă o formă mai gravă a unei boli.

„Pacientul este în Botoşani de mai bine de şase luni, petrecute doar aici. A mai avut colegi, conaţionali, cu simptome asemănătoare, mai ales din cauză că organismul lor nu este aclimatizat, iar frigul din această perioadă le provoacă foarte uşor viroze, chiar şi gripă”, a spus un asistent din cadrul Secţiei de Boli Infecţioase a SJU.

Practic, temperaturile scăzute din aceste zile l-au făcut pe tânăr să prezinte simptome de răceală, iar temerile unei îmbolnăviri cu coronavirus l-au făcut să meargă la spital.

Tot la finele săptămânii trecute au mai ajuns la spital şi doi colegi de-ai tânărului.

Temperatura minimă în Sri Lanka este de 24-25°C, în timp ce la noi, ieri, spre exemplu, temperatura resimţită a fost de -11°C dimineaţa.

 

 

 

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
0 ° C
0.6 °
-1.1 °
66 %
3.6kmh
12 %
lun
4 °
mar
7 °
mie
6 °
J
6 °
vin
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...